Home Economic-Financiar Autostrada, la control!

Autostrada, la control!

DISTRIBUIŢI

Premierul Emil Boc i-a avertizat pe constructorii tronsonului București-Moara Vlăsiei, parte a Autostrăzii București-Ploiești, că reprezentanții Executivului vor verifica lunar stadiul lucrărilor de infrastructură și că fondurile vor fi alocate și în funcție de ritmul de execuție al acestor lucrări.
Boc a vizitat, ieri, împreună cu ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, șantierul de construcție al secțiunii București-Moara Vlăsiei, din cadrul autostrăzii București-Ploiești (km 11+500).
Constructorii i-au spus premierului că principala problemă este legată de lipsa alocațiilor bugetare, Boc precizånd însă că fondurile sunt distribuite și în funcție de progresele constatate în derularea lucrării.
„Cel puțin o dată pe lună vom verifica la fața locului stadiul lucrărilor de infrastructură, iar banii vor fi acordați în funcție de ce vedem că se întåmplă în teren.
Dacă lucrările merg bine, și susținerea financiară va fi pe măsură, chiar și în timp de criză“, a spus Boc.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.