După îndelungi amânări, dna Udrea a anunțat marea surpriză de la iazul mic: candidatul PDL la primăria Capitalei este Silviu Prigoană care se anunțase singur stricând dinainte surpriza. Dna Udrea i-a făcut astfel o surpriză placută dlui Oprescu oferindu-i un candidat incapabil să se ia în serios – după care a făcut o surpriză placută și USL anulând protocolul pe care urma să îl semneze cu UNPR, PNȚCD și PER într-o „mișcare pentru București”. Mișcarea a căzut din cauza lui Piedone – „cel mai bun șef de campanie” (cum îi zicea dna Udrea) – care s-a răzgândit din nou anunțând că va candida la sectorul 4 din partea USL întrucât „nu-și trădează alegătorii” și „am dreptul să candidez pentru ce steag vreau”. Just! Mai ales că rămânea dl. Dan Voiculescu fără colegiu. După cum se vede, dna Udrea a condus atât de bine organizația PDL – București, încât se poate spune că a condus-o pe ultimul drum. Dl. Gușă a sesizat imediat că dl. Prigoană nu e o surpriză ci „un surogat” și că asistăm „la cântecul de sirenă al PDL”. Dl. Gușă a încurcat cântecele: la PDL e „cântecul de lebădă” iar cântecul de sirenă e la USL – care atrage de zor mateloții din PDL. Într-o singură săptămână, PDL a pierdut două județe, câteva zeci de primării, un sector din Capitală și majoritatea din Senat iar exodul e departe de a se fi terminat. Jalnic! Pedeliștii fug ca iepurii din bătaia puștii ori ca Boldea în Congo și la Bombo purtându-se ca niște vinovați care evită judecata electorală în loc să-și pledeze cauza. Dacă ei fug primii de propriul partid, cum să nu fugă și electoratul? Câtă lașitate, atâta prostie! Nici nu știi ce e mai penibil: felul în care fug pedeliștii să se predea fără luptă adversarilor politici sau modul în care USL, ca o armată de ocupație, primește dezertorii prin toate cele trei orificii ale sale (PSD, PNL și PC) – așa cum la rândul său, PDL s-a bucurat primind de pomană politicieni fără lumânare din USL. Oricum, faptul că politicenii din USL și PDL trec dintr-o parte în alta fără să sughițe demonstrează – imprudent dar semnificativ – cât de interșanjabili sunt deși se pretind diferiți. Așa că Dan Diaconescu are „o surpriză enormă” în ce privește candidatul la Capitală care „va câștiga destul de lejer” primăria: „putem face și un pariu că Oprescu va ieși pe locul trei” și că „s-ar putea să fiu președintele țării chiar în acest an”. Din toate aceste motive, putem considera că alegerile sunt deja pierdute – de toată lumea. Dacă se va alege ceva, e sigur că se va alege praful.
Tia ?ê?£erbănescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















