Home Politic Mitrea, în război cu grupurile de interese din PSD

Mitrea, în război cu grupurile de interese din PSD

DISTRIBUIŢI

Ultimele manevre tactice pe care le-a făcut grupul Geoană-Vanghelie în PSD, inclusiv diversiunea Lavinia Șandru pe lista pentru PE a formațiunii, au reactivat spiritul criticist al lui Miron Mitrea, care a pus în discuție problema organizării Congresului și a schimbării actualei conduceri social-democrate. Pe de altă parte, din cauza debutului cu stângul al guvernării în coaliția cu democrat-liberalii, sunt semne evidente de nemulțumire în tabăra liderilor cu greutate din partid, care văd pe zi ce trece devierea spre dreapta a lui Geoană. Conștient de fragilitatea sa în partid, Geoană amână momentul organizării Congresului până în momentul intrării în cursa prezidențială, bazându-se pe sprijinul grupării lui Vanghelie și pe sfaturile consilierului de taină, Cozmin Gușă. La rândul său, Miron Mitrea, simțindu-se izolat de manevrele acestora, a ieșit la atac, afirmând pe blogul personal că un „grup de interese din partid caută soluții să-l dea afară din formațiune“. Potrivit acestuia, respectivul grup de interese vrea să-l pună într-un „insectar“, dând ordine instituțiilor statului să-i controleze pe el și pe apropiații săi. „Grupul de interese care își arogă momentan rolul de președinte al PSD are o problemă cu mărimea mea. Vrea să mă micșoreze și să mă pună în insectar, așa cum a făcut și cu alți lideri ai partidului“, a scris Mitrea pe blog.
Geoană, „El lider maximo“ din partid
Practic, liderul social-democrat a lansat un atac voalat la Mircea Geoană, care nu poate accepta un Miron Mitrea competitor la șefia PSD-ului. „De aceea, încearcă de săptămâni bune să ducă în derizoriu orice discuție lansată de mine despre soarta partidului. Asta numai când se află în fața camerelor de filmat“, a spus Mitrea. La rândul său, președintele PSD, Mircea Geoană, a fost extrem de tranșant cu Mitrea la Biroul Permanent Național desfășurat luni, când, întrebat de jurnaliști despre organizarea congresului, a spus: „Lăsați-l, săracu’ (n.r. – Miron Mitrea) că  are alte probleme!“. Mitrea a mai precizat că grupurile de interese din partid au cerut mai multor instituții ale statului (n.r. – DNA-ului) să-l controleze. „Mai multe instituții ale statului în care (n.r. – liderii PSD) au oameni pe care-i controlează au început să se preocupe intens în ultimele zile de persoana mea. Nu mi-e frică, tovarăși!“, a scris liderul PSD pe blog. În legătură cu interviul apărut pe site-ul presaonline.ro, Miron Mitrea a precizat că nu l-a acordat niciodată și că a fost o păcăleală de 1 aprilie. „Prin urmare, mai multe site-uri serioase, între care și cotidianul.ro, au preluat interviul considerându-l, probabil, autentic. El a fost citit și la «Revista presei» de mai multe posturi de radio“, a spus Mitrea.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.