Incepand de astazi pana pe 30 noiembrie, la Complexul expozitional Romexpo Bucuresti, cu ocazia Targului International de carte -Gaudeamus – Carte de invatatura-, se va desfasura si cea de-a treia editie a Salonului National de Inventica pentru Tineret, organizat de Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO. La manifestare vor fi prezentate peste 60 de lucrari ale unor tineri din mai multe judete ale tarii, printre care Iasi, Suceava, Buzau, Vrancea, Timis, Hunedoara, precum si din municipiul Bucuresti. Pe parcursul celor cinci zile, aproximativ 40 de tineri inventatori isi vor expune creatiile. Printre inventiile expuse la salon se numara papusa care creste, senzorii terapeutici, umbrela excentrica, economizorul de benzina, colantii anticelulitici, ghetele pneumatice, planetariul natural sau brantul terapeutic. Doua lucrari in domeniul software vor fi, de asemenea, prezente in expozitie: aparate de masura analogice/soft educational structurat in patru parti: galvanometrul magnetoelectric, ampermetrul si voltmetrul, ohmmetrul si multimetrul.
Secretarul de stat Daciana Sarbu precizeaza ca salonul de inventica pentru tineri -este o actiune initiata de catre Directia Programe pentru Tineret, care deja a ajuns la editia a treia. Faptul ca numarul participantilor este mai mare de la an la an demonstreaza interesul acestora pentru salonul de inventica. Am constatat ca sunt o multime de tineri cu idei care mai de care mai interesante si de aceea prin organizarea acestui salon noi am venit in intampinarea lor, oferindu-le astfel posibilitatea sa-si expuna creatiile. In acest mod, le sunt recunoscute eforturile si sunt sigura ca multi dintre dintre ei vor ajunge inventatori de renume. As dori ca editia viitoare sa fie mai mult decat un salon, pentru ca avem tineri extraordinari cu imaginatie, care ar trebui ajutati ca inventiile lor sa fie puse in practica-, a subliniat secretarul de stat.
La finalul manifestarii, un juriu format din reprezentanti ai Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului si ai OSIM va alege cele mai bune lucrari, ce vor fi premiate in ultima zi a salonului de catre secretarul de stat Daciana Sarbu.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















