Home Politic Geoană reactivează greii din partid în campania pentru PE

Geoană reactivează greii din partid în campania pentru PE

DISTRIBUIŢI

După ce s-a dat lovit în cazul diversiunii Lavinia Șandru pe lista social-democrată pentru PE, Mircea Geoană a scos în față nucleul forte din partid pentru coordonarea campaniei pentru euroalegeri. Astfel, grupul strategic care are drept țintă victoria social-democraților în bătălia pentru PE este compus din Ion Iliescu, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Dan Nica și Liviu Dragnea, în timp ce partea tehnică va fi asigurată de Valeriu Zgonea. Decizia privind constituirea grupului strategic care va coordona campania electorală a PSD din punct de vedere politic și tehnic a fost luată ieri, într-o întâlnire informală a conducerii PSD. „Am decis constituirea unui grup strategic de campanie al PSD. Un număr din lideri importanți ai partidului vor face parte din acest grup. Echipa tehnică de campanie va fi coordonată de Valeriu Zgonea“, a spus Geoană. La rândul său, președintele Consiliului Național al PSD, Adrian Năstase, a afirmat că va depune la Parlament, împreună cu o parte dintre colegii săi, o inițiativă legislativă prin care să se stabilească de o manieră neechivocă faptul că alegerile pentru PE nu se pot desfășura simultan cu cele prezidențiale. „Voi depune împreună cu câțiva colegi o inițiativă legislativă la Parlament prin care să stabilim foarte clar că alegerile pentru președinte nu se pot desfășura în iunie și că trebuie să se desfășoare, firesc, la sfârșitul mandatului de cinci ani“, a spus liderul PSD.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.