Modelul de dezvoltare turcesc a devenit în ultimii ani un paradox pentru analiștii politico-economici de talie mondială. „Tigrul euroasiatic“, așa cum a fost supranumită această țară, se vrea a fi un tipar pentru mai multe economicii emergente și nu numai. Ultimele cifre oferite de statisticile oficiale ale acestei țări arată o creștere economică mare în condițiile în care întreaga Europă, și în general multe state ale lumii, se află mai degrabă la un nivel anemic de revenire după criza financiară mondială. Anul trecut, economia acestei țări a crescut cu 8,5%, devenind astfel țara cu cea mai rapidă creștere economică din Europa și a doua din lume după China. Conform acestor statistici, citate de ziarul turc Zaman, PIB-ul Turcia s-a ridicat la 732,2 de miliarde de dolari iar pe cap de locuitor suma a crescut la 10.444 de dolari. Ca medie pentru ultima decadă, Turcia a înregistrat o creștere de 5,4%. Ministrul Economiei din Turcia, Zafer Caglayan, a declarat ieri că pentru 2012 se așteaptă o creștere de 5%, această scădere fiind pusă pe seama încetinirii producției interne și înrăutățirii mediului de afaceri internațional. Aceste realități economice s-au transpus și în sfera veniturilor din export care s-au ridicat anul trecut la 135 de miliarde în 2011. Cu toate acestea, există și voci critice la această ascensiune a Turciei care văd în actualul regim unul cu tendințe „neo-osmaniste“, fenomen care reflectă ambițiile Ankarei de restabilire a hegemoniei Turciei în limitele fostului Imperiu Otoman. Premizele pentru un astfel de scenariu există în condițiile unei creșteri economice puternice, o armată care a ajuns a doua ca mărime în cadrul NATO și o diplomație care se conduce în virtutea expresiei „zero relații cu vecini“ dar cu o Turcie puternică care se erijează tot mai des în „arbitrul Orientului Mijlociu“. Combinate, toate aceste aceste atuuri ar putea transforma Turcia dintr-un jucător regional într-un la scară mare în condițiile în care securitatea energetică devine cheia lumii moderine și „toate conductele trec pe la Ankara“.
Arbitru în Orientul Mijlociu
Rolul diplomatic al Turciei în zona Orientului Mijlociu a crescut în ultimii ani pe fondul unei instabilități politico-sociale din această regiune extinsă. Inițial, Turcia și-a asigurat o liniște internă, acolo unde partidul AKP și guvernul Recep Erdogan se bucură de o popularitate foarte mare. Acesta a pus capăt oricărei tentative de instabilitate internă, printr-o sarabandă de arestări la vârful armatei turce care sub sloganul apărării laicității acestei țări a răsturnat nu mai puțin de patru guverne în ultima jumătate de secol, ultimul în 1997 al premierului islamist Necmettin Erbakan, considerat mentor al lui Recep Tayyip Erdogan. O analiză recentă a Financial Times indică faptul că până și SUA acceptă rolul Turciei de lider în Orientul Mijlocul. ?ê?£efa diplomației americane Hillary Clinton, la fel ca și lumea întragă, scrie sursa citată, așteaptă ca Turcia să vină cu răspunsuri într-o realitate tot mai tensionată odată cu „Primăvara Arabă“, situația încordată din Irak și problema Siria. Într-o conferință de presă comună a șefilor diplomațiilor turcă și americană, Hillary Clinton a spus că Ankara este „lider“ în ceea ce privește Siria și că Turcia trebuie să devină „o sursă de sprijin puternic“ în perioada post-revoluționară în aceste țări ale cărora regimuri, cu tentă dictatorială, au căzut. „Este o transformare remarcabilă. Turcia, odată evaluată ca punct de graniță împotriva expansionismului rusesc, este acum implicată adânc în statele din sud-est și sudul său. De la căderea Imperiului Otoman, în urmă cu circa nouă decenii, Turcia nu a mai jucat un astfel de rol activ în Orientul Mijlociu și chiar mai departe“, observă analiștii FT.
Parteneriat strategic cu România
Pe acest fundal economic favorabil al Turciei și în virtutea unor relațiile bilaterale categorisite ca fiind foarte bune, România a semnat la finele lui 2011 un parteneriat strategic cu Turcia în sfera economică, politică și militară. În cadrul acestui parteneriat președintele Traian Băsescu și omologul său turc, Abdullah Gul s-au angajat ca rata schimburilor comerciale dintre cele două țări să fie crescut de la 4,3 miliarde de euro la un total de 10 miliarde. O cifră curajoasă care însă poate fi atinsă în condițiile în care România este primul partener economic al Turciei în Balcani în cadrul schimburilor comerciale extracomunitare și al doilea în regiunea Mării Negre. Poate cea mai importantă felie a acestui parteneriat o reprezintă dimensiunea energetică, o afacere de tip „win-win“ în care România și UE ar putea beneficia de Turcia ca țară de tranzit pentru proiectele energetică dinspre zona Mării Caspice iar Turcia și-a asigurat intrarea pe piața europeană și s-ar apropia tot mai tare de conceput Uniunii Europene, deziderat la care Ankara nu a renunțat încă în ciuda opoziției puternice a Franței și Germaniei. Turcia este indispensabilă proiectului gazoductului Nabucco iar România face eforturi ca acesta să se materalizeze pentru diversificarea surselor de gaz natural. Totodată, România și Turcia vor să pună în funcțiune un cablu electric submarin dintre Constanța și Istanbul și să exploateze în parteneriat resursele bogate de hidrocarburi din această zonă.
Echilibru de forțe în schimbare la Marea Negră
Din punct de vedere militar, România și Turcia, alături de Bulgaria, constituie un avanpost al NATO în zona Mării Negre, contrabalansând în același timp influența Rusiei la în această mare închisă. Mai mult, Turcia deține controlul strâmtorilor Bosfor și Dardanele în urma semnării în 1936 a Convenției de la Montreux. Acest document conferă Turciei dreptul de militariza aceste puncte strategice în situație de conflict armat. Despre cele două strâmtori, Nicolae Titulescu obișnuia să spună că sunt „inima Turciei“, dar în același timp și „plămânii României“. Astăzi, cele două țări sunt parte a celui mai mare proiect defensiv din istoria omenirii cunoscut mai simplu sub denumirea de scutul antirachetă al NATO. În partea sa, România găzduiește bateriile de interceptori tereștrii sub forma de rachete SM-3, în timp ce Turcia va asigura partea de radar a întregii arhitecturi. Acesta va fi instalat în provincia turcă Malatya (sud-est) la doar câteva sute de kilometri de baza de la Incirlik folosită și de aviația americană.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
