
Contracandidații lui Băsescu la președinția României au realizat în sfârșit cu cine trebuie să semeni pentru a-l bate pe șeful statului. Cu Obama. Încă de când politicianul de culoare a ajuns la conducerea SUA, Crin Antonescu de la PNL, Mircea Geoană de la PSD și chiar posibilul candidat-surpriză, principele Radu de România, încearcă să pozeze în variante mioritice ale acestuia sau să se revendice de la el.
Cine-i seamănă mai mult?
Slăbuți, înalți și cu discurs occidental, Antonescu și Geoană au fost de părere sau mai curând le-a fost sugerat de către consilieri că ar avea de câștigat dacă își asociază imaginea cu cea a lui Obama.
Geoană a fost primul care l-a revendicat și a pretins că este din aceeași familie politică. Liberalii l-au contrazis repede și au amintit că partidul lui Obama este înscris, ca și ei, în Internaționala Liberală.
Apoi Geoană, dar mai ales Antonescu i-au adoptat stilul. Președintele PSD a fost primul care și-a mai „curățat“ discursul de stilul ultrasofisticat de diplomat echilibrat. El a trecut la unul ceva mai simplu, dar consistent, menit a atinge mai mult „coarda sensibilă“ a alegătorilor. Ba chiar și glasul i-a devenit vizibil mai tunător. Amintind, deloc întâmplător, de Obama.
„Obama fără prompter“?
Crin Antonescu, noul președinte al PNL, i-a luat însă fața lui Geoană în a fi considerat „Obama de România“. Sau chiar o variantă îmbunătățită, adică „Obama fără prompter“, cum l-au caracterizat rapid susținătorii săi cu ocazia alegerilor interne din partid.
Chiar la Congres, Antonescu a ținut un discurs în cel mai pur stil Obama, direct și spectaculos. În ciuda faptului că discursul său avea adesea accente „balcanice“ anterior acestui moment și chiar după, stilul lui Antonescu se apropia mai mult de „modelul Obama“ decât al lui Geoană.
Iar biografia sa a fost rapid interpretată pe aceeași temă a tipului competent, onest și venit aproape de nicăieri pentru a lua conducerea statului.
Chiar și Duda?
Principele Radu (Duda) de România a anunțat și el că se gândește să candideze pentru președinție. Și cum ceilalți doi contracandidați de marcă ai lui Băsescu au preluat ceva din stilul Obama, ginerele regelui Mihai a preluat și el ceva din încărcătura de simbolistică politică a președintelui american. Și asta după ce Betsy Myers, director executiv în campania noului lider american, s-a întâlnit cu principele Radu și a afirmat că el ar fi singurul candidat la președinția României pe care l-ar susține.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















