Se trăiește periculos în politica noastră în ultimele zile: ba dispare câte-un demnitar de la PDL luându-și funcția (și dosarele) cu el și e găsit după două zile la USL, ba pleacă alt demnitar la DNA luându-și și „grupul infracțional” cu care a petrecut ani în șir.
Cei din fotbal sunt mai norocoși: toți baronii (Ion și Victor Becali, Copos, Borcea, Gigi Nețoiu) care au vândut jucători băgându-și banii în propriul buzunar și driblând astfel și statul și propriile cluburi, au fost achitați de judecători deși procurorii ceruseră zeci de ani de închisoare. Justiția a înțeles că există și zone protejate, cu faună ocrotită de lege, și nu s-a atins de această rezervație cu fosile. Mai ghinionist, dl. Sorin Dimitriu, șeful Camerei de Comerț și unul din puținii țărăniști rămași la vârf, e anchetat pentru șantaj asupra propriilor salariați cărora le reținea o parte din salariu pentru a-i păstra în funcție. Păcat de el!
Asta-i soarta țărăniștilor! Mereu la închisoare. ?ê?£i se duc ca clipele scuturând aripele. În Neamț, dl. Vasile Pruteanu, PCJ de PDL, a zbughit-o și el la USL lăsându-l pe Pinalti cu buza umflată: „decât să ai trădători lângă tine, mai bine să nu-i ai”. Cine nu-i are, să-i cumpere. Acum dl. Pruteanu va deveni PCJ nou-nouț al USL. Ce mică-i lumea! Ne vom întâlni cu aceleași cunoștințe în aceleași locuri și după alegeri, adică după marea schimbare! Ia să vedem cât de schimbați vor fi dnii Frunzăverde, Solomon, Vâlcov, Pruteanu și Oprescu după alegerile-astea câștigate de USL. Sau te pomenești că se țin bine și par neschimbați? ?ê?£i dl. Geoană e foarte solicitat: și puterea și opoziția îl numără în taberele lor sperând să facă majoritatea la Senat cu trupul său. Dl. Geoană le-a transmis însă că nu se simte reprezentat „nici de disperarea puterii și nici de lăcomia opoziției” și că-și ține votul pentru sine: „votul meu e așa-zis de aur”. Să nu i-l fure careva. Noaptea, la PDL, dl. Băsescu l-ar fi întrebat pe candidatul-surpriză Prigoană: „ai negociat toată primăria cu Oprescu?”. Păi, primăria e gata negociată cu USL care ia podurile, stadionul, parcurile, terenurile, casele, lacurile și cimitirele lăsându-i dlui Prigoană maidanezii și gunoaiele. De, dacă n-a învățat carte! Așa că premierul MRU l-a trimis și pe dl. Ponta „înapoi la școală! Întâi argumentele și apoi concluziile!” în timp ce dna Anastase îl așteaptă în Cameră: „dl. Ponta nu vine în Parlament dar are o obsesie cu mine”. Mă rog, și absența lui e așa-zis de aur. Prezența e periculoasă.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














