Edgar M. Bronfman si fiul sau Edgar Bronfman Jr. au demisionat, joi, din functiile ocupate in Consiliul de Administratie al trustului media Vivendi Universal, dupa ce Bronfman Jr. a achizitionat o casa de discuri concurenta, Warner Music. Saptamana trecuta, un grup de investitori condusi de Bronfman Jr. au preluat casa de discuri a trustului american Time Warner, in cadrul unei tranzactii de 2,6 miliarde de dolari. Warner Music ocupa locul patru in lume si reprezinta artisti precum Madonna, Missy Elliot si formatia R.E.M.
In luna mai, Edgar Bronfman Jr. a renuntat temporar la sarcinile sale in Consiliul Vivendi, cand a inaintat o oferta pentru activele grupului respectiv din industria media – Vivendi Universal.
La acel moment, divizia in cauza acumulase datorii mari – o consecinta a proiectelor ambitioase de extindere derulate de fosta administratie, inclusiv preluarea companiei canadiene Seagram a familiei Bronfman, care detinea studiourile cinematografice Universal.
La scurt timp dupa pierderea licitatiei pentru activele Vivendi, Bronfman Jr. – care este si compozitor – si-a anuntat intentia de a se relansa in industria divertismentului.
In anii *90, tanarul Bronfman si-a atras familia in mai multe afaceri la Hollywood, departe de operatiunile traditionale ale Seagram din industria producatoare de bauturi alcoolice si a achizitionat, printre altele, Universal Studios.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















