Home Sport Isinbaieva se retrage peste doi ani

Isinbaieva se retrage peste doi ani

DISTRIBUIŢI

Celebra atletă Elena Isinbaieva, din Rusia, a hotărât să mai concureze timp de doi ani, moment când va pune punct carierei. Sportiva, în vârstă de 29 de ani, admite că antrenamentele devin din ce în ce mai dificile odată cu înaintarea în vârstă, astfel că nu vrea să își forțeze organismul să își depășească limitele și să riște, astfel, probleme de natură medicală. „Am hotărât să mai concurez doi ani, apoi mă voi retrage. Antrenamentele devin dificile și bineînțeles corpul îmbătrânește, astfel că pregătirea pentru competiții este din ce în ce mai grea. Îmi place mai mult să concurez decât să mă antrenez. Când sunt pe pistă îmi spun mereu: «Dumnezeule, este atât de ușor! De ce nu poate fi așa tot timpul?». Dar după ce cobor de pe podium, îmi vine să zic: «Of, sunt prea obosită ca să mă antrenez»”, a declarat rusoaica în cadrul unui interviu acordat site-ului laureus.com.
Isinbaieva este principala favorită la câștigarea medaliei olimpice de aur la săritura cu prăjina.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.