Home Economic-Financiar Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Venituri

Germania ar putea obtine in acest an venituri fiscale de 463,9 miliarde de euro, cu 6,5 miliarde de euro peste estimarile emise in noiembrie 2005, se precizeaza intr-un document al Ministerului german de Finante.

Din suma suplimentara de 6,5 miliarde de euro, 2,4 miliarde de euro vor intra la bugetul federal si alte 2,8 miliarde de euro la bugetele landurilor, potrivit documentului.

Defectiuni

Chrysler a rechemat de pe piata peste 44.000 de automobile, pentru remedierea unei defectiuni care ar putea cauza slabirea sistemului de franare, transmite Reuters. De asemenea, constructorul american a rechemat de pe piata aproape 7.000 de automobile Jeep Wrangler, dupa ce au fost constatate defectiuni la ambreiaj in cazul unor masini fabricate in acest an.

Companie

Bursa elvetiana SWX si Deutsche Boerse intentioneaza sa infiinteze o companie mixta pentru tranzactii cu instrumente derivate, care ar putea reprezenta un model de cooperare viitoare pentru alte piete de valori. Noua companie, care va deveni operationala la inceputul anului 2007, va permite ambelor burse de a beneficia de dezvoltarea pietei de instrumente derivate si va desfasura tranzactii atat in Elvetia, cat si in Germania.

Accize

Finlanda va insista pentru majorarea nivelului minim al accizelor la bere si alcool la nivel comunitar, dupa preluarea presedintiei prin rotatie a Uniunii Europene, in a doua jumatate a anului. Importurile private de alcool ale Finlandei, care aplica una dintre cele mai ridicate taxe pe alcool din UE, au crescut de cand Estonia a aderat la UE. Totusi, in anul 2004, Finlanda a redus taxele pe alcool, pentru a preveni un avans anticipat al importurilor din Estonia.

Alianta

Grupul austriac OMV a anuntat, ieri, ca negociaza realizarea unei aliante cu Verbund, cea mai mare companie de utilitati din Austria.

Statul austriac detine o participatie de 31,5% la OMV, valoarea participatiei statului fiind de 5,3 miliarde de euro (6,7 miliarde de dolari), la inchiderea de vineri a tranzactiilor bursiere, si 51% din actiunile Verbund, in valoare de 6,2 miliarde de euro.

Card

Banca Comerciala Romana (BCR) a lansat ieri un card de credit co-branded sub sigla Mastercard impreuna cu lantul de magazine de tip do-it-yourself Praktiker, limita de credit fiind de pana la 5.000 de euro. Cardurile vor fi emise prin birourile de creditare BCR deschise incepand de ieri in magazinele Praktiker.

Sediu

Trezoreria sectorului 1 din Bucuresti are incepand de ieri un nou sediu. Acesta este pe strada Dimitrie Gerota nr. 13, sector 2 (n.r. – fosta Jean Louis Calderon), la parterul si etajul 1 al Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti (DGFP-MB). -Acesta reprezinta un nou pas in cadrul reformei fiscale initiate in Capitala, urmand ca atat trezoreriile, cat si administratiile financiare sa fie renovate si dotate corespunzator-, a declarat directorul DGFP-MB, Nicolae Stoina.

Proteste

Peste 15.000 de sindicalisti din toata tara protesteaza astazi in Capitala fata de politicile economice si sociale promovate de actuala guvernare, in conditiile apropiatei aderari la Uniunea Europeana. Ei considera ca, in ultimul an si jumatate, nivelul de trai nu a crescut conform programului politic promovat in campania electorala. Sindicalistii cer cresterea salariului minim garantat la 180 de euro pana in 2007 si o politica fiscala eficienta de scadere a preturilor.

Ajutor

Consiliul Concurentei a autorizat ajutorul de stat in valoare de 44,8 milioane de lei acordat companiei Vital, aflata sub autoritatea Consiliului Local Baia Mare, pentru cofinantarea unui proiect ISPA destinat modernizarii infrastructurii de apa si canalizare din oras. Valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului este de 42,62 milioane de euro, dintre care asistenta ISPA reprezinta 70%, respectiv 29,845 milioane de euro.

Cofinantarea, reprezentand 28% din costuri, echivalent a 11,94 milioane de euro, va fi asigurata printr-un subimprumut acordat firmei Vital de MFP.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.