Home Actualitate Prefectul Tomașeschi instigă consilierii locali din Iași la nerespectarea legii

Prefectul Tomașeschi instigă consilierii locali din Iași la nerespectarea legii

DISTRIBUIŢI

Primarul Iașilor, pesedistul Gheorghe Nichita, nu renunță cu una cu două la încălcarea legii și a deciziilor definitive și irevocabile ale instanțelor românești, motiv pentru care a convocat pentru mâine o nouă ședință a Consiliului local pentru a solicita votul consilierilor în vederea trecerii terenului pe care este ridicat proiectul Palas din proprietatea publică în cea privată a municipalității, de dragul afacerilor bunului său prieten Iulian Dascălu, proprietarul Iulius Group, cel care a construit controversatul proiect din centru orașului. Interesant este faptul că înaintea acestei ședințe, primarul Nichita a primit un sprijin neașteptat, din partea prefectului Dragomir Tomașeschi, cel care i-a instigat public pe consilierii locali să nu respecte deciziile definitive ale  justiției din România, deși, potrivit atribuțiile conferite de funcția sa, prefectul ar trebui să fie garantul respectării și aplicării legilor în teritoriu.

Concret, pe 11 aprilie , la o emisiune a postului local de televiziune Tele M, prefectul de Iași Dragomir Tomașeschi a declarat că este de acord cu varianta de trecere a terenului din zona Palas din proprietatea publică în cea  privată a municipalității, deși soluția încalcă grosolan atât legea cât și deciziile definitive ale instanțelor de judecată. Întrebat cum vede intrarea în legalitate a proiectului Palas, prefectul Tomașeschi a răspuns relaxat: ”Păi prin această trecere în domeniul privat și ulterior de găsit și de identificat o soluție legală prin care investitorul să fie el sau altcineva utilizatorul legal al acestui teren”. Mai mult, întrebat de moderatorul emisiunii dacă ar fi fost consilier local ar fi votat pentru propunerea inițiată de Nichita, prefectul Iașilor, care, repetăm, ar trebui să fie garantul respectării și aplicării legilor în teritoriu a declarat cu nonșalanță:” Deci, pentru așa ceva aș fi votat favorabil ”.Chestionat de un consilier local, prezent în emisiune ,  care ar fi temeiul legal de trecere a terenului din domeniul public în cel privat al municipalității, Tomașeschi a oferit un răspuns năucitor:” Păi trebuie de consimțit situația de fapt pe care o avem pentru că aceste construcții sunt înălțate, sunt edificate”.

{flv}2012-04-18-linia1{/flv}

Cu alte cuvinte, pentru prefectul de Iași  nu contează legea, nu contează deciziile instanțelor din România , ci doar faptul că acele construcții au fost deja ridicate , chiar și ilegal. Prin această declarație iresponsabilă, prefectul nu mai este garantul respectării legii ci chiar garantul încălcării ei. Tomașeschi dovedește astfel că principala sa sarcină în județ nu este apărarea intereselor statului ci pe cele ale unor investitori privați controversați , cum este și Iulian Dascălu, declarațiile sale explicând atitudinea sa de a nu ataca în contencios administrativ deciziile ilegale luate de Nichita .
De altfel, declarația prefectului, care îi incită pe consilieri locali să nu respecte legea și deciziile instanțelor, ar trebui temeinic analizată de Ministerul Administrației și Internelor, deoarece rar poți vedea cum un înalt reprezentant al statului lucrează chiar împotriva intereselor acestuia.

O nouă decizie a CL Iași de trecere a terenului în patrimoniul privat-nulă de drept

Emiterea de către Consiliul Local Iași a unei noi hotărâri de trecere a terenului din patrimonial public în cel privat, așa cum își dorește Nichita &co ( act administrativ identic în conținut cu HCL 3/2005, care  fost anulat definitiv  de către o instanță judecătorească) este nelegală iar această hotărâre ar fi nula de drept. Astfel, potrivit  art.14 alin.(5)  din Legea  554/2004  a  contenciosului  administrativ, care prevede că : “ În ipoteza  în  care  se  emite  un  alt  act  administrativ  cu  același  conținut, ca  și  cel  suspendat de  instanță, acesta  este  nul  de  drept … ”,  rezulta  că  și  în  cazul  unui  act  administrativ  declarat  nul  printr-o  hotărâre  definitivă  și  irevocabilă  a  unei  instanțe  de  contencios  administrativ  ( Decizia 976/2010)  se  aplică  același  raționament . Semnificația juridică este simplă și firească: în cazul în care o instanță ar fi investită cu o acțiune în anularea hotărârii de consiliu local de mâine , aceasta nu ar mai trebui să cerceteze motivele de nelegalitate ale acestei hotărâri de consiliu local, ci, data fiind Decizia CA Oradea, urmează doar sa constate nulitatea actului administrativ.

Municipalitatea nu are nicio treabă cu despăgubirile

De asemenea , deși se invocă spectrul despăgubirilor uriașe pe care ar trebui să le plătească municipalitatea ieșeană, trebuie precizat că nu există niciun temei juridic pentru eventuale despăgubiri în urma neadoptării hotărârii de Consiliu. Investitorul a cunoscut la momentul încheierii Contractului de Asociere în participațiune regimul juridic al bunului, a  știut  tot  timpul  de  existența  litigiului  în  urma  căruia  s-a  pronunțat  Decizia 976/2010  a Curții  de  Apel  Oradea, ba  mai  mult   a  avut  în  cadrul  acestui  litigiu   și   calitatea de  intervenient, deci  a  participat  în  mod  activ  în  acest  litigiu.  Prin urmare, riscul Contractului de Asociere în Participațiune este exclusiv în sarcina investitorului. De altfel el și-a asumat și riscul  continuării  edificării  construcțiilor  știind  că  poate  fi  și  în  postura  actuală  și  anume  a  anularii  HCL 576/2004, HCL 3/2005  și  HCL 4/2005. De asemenea, finanțarea proiectului imobiliar de către instituții bancare este în afara oricărui raport juridic cu municipalitatea, întrucât nu există niciun temei juridic pentru care administrația locală să fie răspunzătoare pentru prejudiciile aduse acestor instituții bancare. De altfel,   era  necesar  ca  acestea să  se  informeze  asupra  litigiilor  privind  terenul  și  asocierea  cu  Municipiul  Iași, iar  acest  fapt  era foarte  simplu  de realizat,  deoarece  informațiile  despre  acest  litigiu  au  fost  publice, adică  la  îndemâna  oricărei  persoane interesate . Iar  dacă  au  știut  de  existența  litigiului, este  riscul  exclusiv  al  acestora  privind  continuarea  finanțării  unui  proiect  a căror  acte  puteau   fi  desființate  printr-o  hotărâre   judecătorească, asa  cum  s-a  și  întâmplat prin  Decizia  976/2010 a Curții de Apel Oradea.

Consilierii răspund individual în fața legii

Consilierii locali chemați mâine de Nichita să încalce legea și decizii definitive ale justiției trebuie să fie conștienți că  răspunderea aparține  fiecărui consilier local în parte, în conformitate cu prevederile Legii administrației publice locale. Astfel, conform art.128  din Legea 215/2001 a  administrației publice locale: ”Consilierii locali sau județeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al municipiului București, primarii și viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, secretarii unităților administrativ-teritoriale și personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean, răspund, după caz, contravențional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor ce le revin, în condițiile legii”. La acest articol din lege ar trebui să mediteze intens toți consilierii ieșeni înainte de a da gir afacerilor controversate patronate de primarul Gheorghe Nichita.    

Iulia Nueleanu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.