Producatorul de programe antivirus Softwin si Intel au lansat impreuna o campanie prin care, la cumpararea fiecarui procesor Intel Pentium 4 cu suport pentru tehnologie Hyper Threading (HT), clientul primeste gratuit o licenta antivirus BitDefender cu servicii de mentenanta pentru un an. -Prin intermediul acestei promotii, utilizatorii beneficiaza de un procesor de inalta performanta, alaturi de antivirusul BitDefender, inclusiv serviciile aferente acestuia: suport tehnic nonstop localizat in Romania, antidot pentru noii virusi, realizat in cateva ore, actualizare automata. Ne onoreaza aceasta colaborare cu Intel si ne bucura faptul ca motoarele antivirus BitDefender vor beneficia de abilitatile multithreading ale procesorului Intel Pentium 4 cu tehnologie HT-, a declarat Oliviu Talianu, BitDefender Country Manager.
Tehnologia Hyper Threading presupune o noua clasa de PC-uri de inalta performanta, care pot rula rapid mai multe aplicatii in acelasi timp sau pot asigura performante suplimentare pentru programe individuale de software care folosesc mai multe thread-uri. Cu ajutorul tehnologiei HT, aplicatiile din background, cum ar fi scanarea sistemului pentru detectarea virusilor, criptarea sau compresia, pot fi rulate simultan, fara a pierde din promptitudinea cu care sunt realizate. Toate noile procesoare Intel Pentium 4 ofera suport pentru aceasta tehnologie.
BitDefender Standard Edition este un program antivirus care beneficiaza de functionalitati precum usurinta in folosire si actualizarea automata, care il includ in categoria antivirusilor de tipul -instaleaza si uita-.
BitDefender a intrat in industria antivirus in urma cu sapte ani, sub numele de AVX, si are in acest moment peste 38 milioane de utilizatori ai programelor de securitate a datelor, in 80 de tari. Anul acesta, BitDefender Standard Edition 7.2 a primit medalia Virus Bulletin 100% pentru rata maxima de detectie a virusilor.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info













