Home Sport Fotbal, cu „F” de la fascism

Fotbal, cu „F” de la fascism

DISTRIBUIŢI

Radu ?ê?£tefan, audiat pentru gestul nazist

Italienii iau foarte în serios îndepărtarea fotbalului de politică, astfel că nu au trecut cu vederea comportamentul straniu al fundașului lui Lazio, Radu ?ê?£tefan, de la finalul jocului de campionat cu Napoli. Românul și-a salutat suporterii cu mâna întinsă în față, mișcare foarte apropiată de celebrul salut nazist. Cum la clubul său au existat multe probleme de această natură în trecut, în special în perioada „mandatului” lui Paolo di Canio, procurorul federal Stefano Palazzi din cadrul Federației Italiene de Fotbal a pornit o anchetă pe această temă. Avocatul fostului dinamovist a ieșit optimist de la audieri, fiind convins că sancțiunea se va rezuma la o simplă amendă. „Radu nici măcar nu știe ce înseamnă fascismul. Într-un video de pe Youtube pe care l-am prezentat procurorului, între îmbrățișări și felicitări, se vede ce face: Radu salută suporterii, se întoarce, este rechemat și ridică brațul. Politica nu mai există în vestiarul echipei Lazio de când a plecat Di Canio. Cred că va primi o amendă. Noi am demonstrat cum sunt faptele, sperăm că totul s-a rezolvat”, a declarat avocatul clubului Lazio, Gian Michele Gentile. Radu ?ê?£tefan nu a dorit să facă nicio declarație la ieșirea de la audieri, ignorându-i pe jurnaliștii prezenți la fața locului.
Lazio a fost văzută ca o echipă cu convingeri politice ferme în special din cauza lui Paolo di Canio, care nu ezita să își manifeste public convingerile de această natură. Fostul căpitan a fost suspendat un meci în 2006 și a primit o amendă de 10.000 de euro după ce și-a salutat fanii în același mod cum a făcut-o fundașul român.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.