Home Social Pe scurt

Pe scurt

DISTRIBUIŢI

Fonduri

Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei va primi un imprumut de 3,3 milioane de euro din partea Bancii de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru finantarea proiectului -Initiativa copiii strazii-. Prin acest proiect, desfasurat pe o perioada de trei ani, vor fi infiintate 20 de centre de adapost pentru copiii strazii si vor fi pregatiti 150 de asistenti sociali in domeniul prevenirii si eliminarii consumului si dependentei de droguri. Se estimeaza ca 300 de copii fara adapost vor beneficia de aceste dotari.

Pericol

Peste 50 de familii din comuna damboviteana Valeni sunt in pericol de a ramane izolate, iar trei case au fost afectate din cauza alunecarilor de teren care s-au reactivat in zona. Autoritatile locale sustin ca alunecarile de teren vor crea pagube mult mai mari daca ploile vor continua. -Avand in vedere ca tara este asa cum este, nu putem sa ne asteptam la sume considerabile si la eforturi supraomenesti din partea autoritatilor centrale-, a declarat primarul comunei Valeni, Gheorghe Lungu.

Dezbatere

O dezbatere pe tema violentei in scoli s-a tinut ieri la Primaria sector 6, in prezenta primarului Cristian Poteras, a unor reprezentanti ai autoritatilor in domeniul sigurantei publice – Politie, Jandarmerie, Politie Comunitara -, ai Inspectoratului Scolar, directorii unitatilor de invatamant din sector, precum si reprezentanti ai Agentiei Nationale Antidrog. Subiectele abordate au vizat atat determinarea cauzelor violentei elevilor, cat si gasirea unor solutii concrete pentru combaterea ei in institutiile de invatamant de pe raza sectorului.

Tergiversare

Patriarhia Romana si-a exprimat nemultumirea fata de tergiversarea eliberarii de catre Primaria sector 5 a certificatului de urbanism pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului. Documentatia necesara obtinerii acestui certificat a fost depusa inca din luna ianuarie, insa autoritatile de sector nu au dat niciun raspuns pana acum, in conditiile in care termenul legal pentru eliberare este de 30 de zile. Aceasta intarziere ar putea afecta intentia Patriarhiei de a obtine toate avizele si de a incepe lucrarile impozantului lacas de cult pana la finele acestui an.

Incidenta

Numarul persoanelor seropozitive din judetul Vaslui a crescut in ultima luna exponential. Conform medicilor specialisti vasluieni, situatia este alarmanta, deoarece in ultima luna au fost depistate cinci noi cazuri de imbolnaviri, in conditiile in care acest numar se inregistreaza pe parcursul unui an intreg. Persoanele depistate cu HIV/SIDA au fost infectate in urma intretinerii de acte sexuale cu persoane care sunt plecate la munca in strainatate, acest lucru coroborat cu lipsa de educatie sexuala a vasluienilor.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.