Celelalte două coduri, discutate la toamnă
Planurile conform cărora cele patru coduri juridice urmau să fie adoptate până la 15 mai au fost anulate pe jumătate. Astfel, până la data menționată, vor fi înaintate Senatului doar Codul Civil și cel Penal, urmând ca celelalte două coduri de Procedură Civilă și Penală să fie discutate în toamnă, potrivit ministrului pentru relația cu Parlamentul, Victor Ponta. Acesta a explicat că ar fi fost imposibil ca și celelalte două coduri să fie adoptate până pe 15 mai și a adăugat că renunțarea la asumare nu a fost un compromis, ci o realitate. „Atunci când s-a stabilit data de 15 mai nu știam cu ce ne confruntăm, erau patru documente voluminoase, am primit multe amendamente de la cei care lucraseră la ele, de la Parchet, de la DNA. Este imposibil să terminăm și Codurile de Procedură până pe 15 mai“, a susținut liderul PSD. Ponta a adăugat că în acest context nu se mai poate vorbi despre posibilitatea asumării răspunderii Guvernului pe cele patru legi, acest fapt fiind recomandat chiar și de comisarul european pe Justiție, Jacques Barrot. La finele lunii februarie, după ce Comisia Europeană a criticat ritmul lent al reformelor legislative în sistemul judiciar, precum și ineficiența combaterii corupției la nivel înalt, Traian Băsescu a convocat coaliția și magistrații la o discuție despre pașii pe care îi mai are de făcut țara noastră în acest domeniu. Mai precis, s-a stabilit în coaliție ca până la raportul următor, din iunie, care trebuie să decidă dacă UE mai monitorizează România pentru Justiție, să fie adoptate noile coduri și să se dea liber din Parlament la cercetarea dosarelor de corupție ale unor politicieni. La acea dată, așadar în februarie, s-a convenit ca până la 15 mai Codurile să fie adoptate de Parlament, iar dacă nu este posibilă respectarea acestui termen, atunci Guvernul să-și asume răspunderea pentru cele patru legi fundamentale pentru sistemul judiciar.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















