
În cei aproximativ 20 de ani scurși de la momentul implicării UDMR-ului pe scena vieții politice dâmbovițene în diverse combinații și guverne, niciodată nu a fost mai curtat de către liderii PSD, PD-L și PNL cum a fost în cadrul Congresului organizat ieri de liderii Uniunii la Cluj-Napoca. Practic, dincolo de orice blamare ideologică și de orice pretenție autonomistă a maghiarimii, voturile acesteia ar putea fi o „mană cerească“ în lupta pentru Cotroceni, pentru Geoană, Antonescu sau Băsescu, într-o Românie marcată de numeroase clivaje economico-sociale, pe fondul crizei economico-financiare.
Deschis cu surle și trâmbițe, Congresul organizat de liderii UDMR-ului nu a adus nimic nou, ci doar unele modificări structurale la nivelul formațiunii, prin includerea CNMT-ului (n.r. – Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania) în cadrul Consiliului Autonomiei Culturale și chemarea la activism politic din partea lui Marko Bela, în ciuda absenței lui Laszlo Tokes. Pe de altă parte, noutatea manifestării organizate de liderii Uniunii a constituit-o prezența la prezidiu a președintelui Traian Băsescu, a premierului Emil Boc, în calitate de președinte al PD-L, a președintelui PNL, Crin Antonescu, și a vicepreședintelui PSD, Viorel Hrebenciuc, fapt ce demonstrează importanța strategică a posibililor votanți din cadrul maghiarimii pentru principalii competitori la prezidențialele din toamnă. În acest context, liderul Uniunii, Marko Bela, a declarat că i-ar plăcea să conteze pe ajutorul președintelui Traian Băsescu în ceea ce privește legiferarea autonomiei culturale, după ce, în anii precedenți, PD-L a fost de acord în primă fază și apoi s-a delimitat de această lege. El a mai spus că nu vrea să creadă că prezența lui Băsescu la Congres are o motivație electorală, pentru că „voința maghiarilor din România este și a fost importantă și atunci când nu a fost campanie electorală“.
Declarații de iubire pentru maghiarime
La rândul său, șeful statului a susținut că este nevoie ca legea autonomiei culturale să treacă urgent prin Parlament, însă cu respectarea prevederilor constituționale. În calitate de președinte al PD-L, premierul Emil Boc le-a cerut reprezentanților teritoriali ai Uniunii să sprijine inițiativele Executivului de modernizare a României, continuând exemplificările președintelui. Utilizând un ton lingușitor, Viorel Hrebenciuc le-a reamintit maghiarilor bunele relații construite încă de la începutul anilor ‘90 cu formațiunea sa, marșând pe realizările guvernării PSD-UDMR din perioada 2001-2004. În schimb, președintele PNL, Crin Antonescu, a fost tranșant: „Mă simt în largul meu printre dumneavoastră, deși nu înțeleg nicio iotă ungurește“.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















