Un Raport prea indepartat…

Starea presedintelui Basescu a infierbantat un Mai racoros si ploios. Intoxicarea cu o gama variata de informatii, distribuite parca de un prestidigitator, a lansat pe scena politica si o noua anecdota: prin ce se deosebesc hernia si Romania? Hernia ii doare numai pe unii, Romania ne doare pe toti!

Cu siguranta, boala presedintelui nu este altceva decat fitilul care arde incet spre butoiul de pulbere al contextului politic romanesc. Vine raportul de tara, care pare a fi sumbru, Stolojan face vizite la filialele PNL din tara, PSD ezita in privinta protocolului cu PRM, Tariceanu, daca tine la scaunul lui, trebuie sa-i reintre in gratii presedintelui, PD-ul trebuie sa se decida daca paraseste barca Aliantei. Aceasta mixtura poate fi luata usor ca trinitrotoluen, adica, in limbajul romanului obisnuit, TNT.

Ce va face Basescu dupa ce se va fi insanatosit? Iata ca, indiferent de criticile pe care le-a suportat, presedintele ocupa un loc-cheie in scenariile post-raport, el fiind asteptat daca nu ca o izbavire, macar ca un factor decisiv in orientarea politica. Saptamana viitoare este vazuta, de multi comentatori, ca una ce va decide viitorul Romaniei in perioada imediat urmatoare. Pana atunci, neavand certitudini, facem scenarii.

Daca raspunsul privind aderarea Romaniei in Uniunea Europeana la 1 ianuarie 2007 va fi amanat pentru toamna, Basescu va inregistra un prim esec semnificativ. Subliniem ca, desi guvernul este cel care negociaza integrarea, importanta acestui act si prerogativele date de Constitutie il plaseaza pe presedinte in pozitia de purtator principal de imagine si, implicit, de responsabil pentru un eventual esec. Daca mai adaugam faptul ca Monica Macovei, gestionara celui mai sensibil domeniu, este considerata o apropiata a lui Basescu, conchidem ca amanarea integrarii ii afecteaza pe liberali (relativ) mai putin decat ar fi de asteptat. Datorita punctelor pierdute de presedinte, dar si de -dragul stabilitatii politice- si al micsorarii pierderilor de imagine, guvernul va incheia anul si, probabil, va trece si iarna. Dar evitarea unei infrangeri acum ar putea costa PNL-ul mai tarziu. Stolojan, manat din spate de Basescu, isi va mari tonusul atitudinal si, cel putin la nivel subversiv, nedeclarat, impartirea PNL-ului in functie de interese va fi alta, mult mai aproape de un echilibru Tariceanu-Stolojan. Tot pe pierderile adversarilor va mai castiga si PSD-ul cateva procente in imagine.

Pe de alta parte, daca raportul va fi unul pozitiv, PSD-ul si PRM-ul nu vor avea incotro si, pentru debarcarea lui Tariceanu, vor trebui sa incheie protocolul lasat in suspans. Este foarte posibil ca, in criza de dezvoltare, PD-ul sa devina mai ofensiv la adresa partenerilor de guvernare, inclusiv printr-o apropiere mai putin discreta de social-democrati. O conspiratie PSD-PD care sa tranteasca guvernul e insa improbabila si ea functioneaza, deocamdata, doar ca sperietoare pentru electorat – cu specificarea ca -non idem est si duo dicunt idem!- intr-un asemenea caz, este greu de crezut ca PSD-ul ar dori sa schimbe un guvern Tariceanu cu unul Stolojan, aservit total intaiului marinar al tarii.

In concluzie, scaunul premierului are picioare subrede, dar, cat sunt patru, ele creeaza un echilibru, ce-i drept, precar, care-l tine pe Tariceanu pe linia de plutire.

Indraznim sa spunem ca raportul de tara nu va clarifica incertitudinile. O parte din ele sunt intretinute deliberat de occidentali, care nu vor ca Romania sa se lase pe tanjeala. Partea cea mai importanta este insa data de faptul ca niciunul dintre partidele romanesti nu este capabil (si nici nu pare ca va fi, in viitorul apropiat) sa coaguleze o majoritate stabila in parlament. Si in acest mandat, dar si in mandatul viitor, guvernele vor trebui sa se bazeze pe participarea cvasiparitara a doua partide mari, iar intre partidele mari parlamentare se pare ca iubirea nu dureaza mai mult decat o vara.

In aceste conditii, puterea reala a presedintelui e mai mare decat cele 60 de procente de incredere din sondaje. Cristian Calugaru

Theodor Stolojan – sahist sau tablagiu?

Apele politicii dambovitene s-au tulburat si mai tare, desi nu intr-o maniera neasteptata, odata cu reaparitia in spatiul public al fostului presedinte al PNL, Theodor Stolojan, intr-o emisiune -de gala- a lui Marius Tuca, resapat si acesta in tribuna de lansare a regretelor plangacioase de la Cotroceni.

Surprinzatoare, eventual, a fost numai maniera sibilinica in care fostul premier si-a motivat iesirea la rampa, dupa o tacere de doi ani: -era timpul sa fie spuse niste adevaruri-, a rostit el, solemn. Prin ce anume semne a cunoscut domnul Stolojan ca acesta ar fi timpul, nu s-a deslusit clar pana la sfarsitul emisiunii, deoarece, precum intr-o anecdota celebra, lucrurile bune pe care le-a spus nu erau noi, iar lucrurile noi nu erau bune. Timpul va limpezi, probabil, viziunea astrala premonitorie a domnului Stolojan si ii va lamuri pe istorici despre subtilele conexiuni temporare care au stat la baza deciziei consilierului prezidential de a spune -niste adevaruri-.

De la inceput, Stolojan a tinut sa joace rolul omului providential, chemat insistent, in 2002, de liderii de filiale ai PNL, pentru a salva partidul. Lucru pe care l-a si reusit, ducandu-l de la 7 la 20%.

Pozitionarea a fost extrem de transparenta: pentru PNL, ultima solutie e inc-o revolutie – Theodor Stolojan. Intregul discurs al consilierului prezidential s-a constituit in termeni pusi in oglinda: varianta Stolojan, varianta Tariceanu.

Stolojan a fost liderul legitim, adus si sustinut de -popor- – liderii de filiale; Tariceanu, doar un delegat uzurpator; institutia prezindentiala, mai activa, cea guvernamentala, doar confuza; Tariceanu, prizonierul unui grup restrans, Stolojan adus si sustinut de o echipa.

Din punct de vedere politic, tot esafodajul construit in emisiune de Stolojan, mai mult sau mai putin credibil, s-a naruit in dezastruoasa raportare permanenta la presedintele Basescu.

Aceasta ar fi prima si cea mai grava slabiciune a lui Stolojan: indiferent cat de nemultumiti ar fi liberalii de molatica prezenta a lui Tariceanu, ne indoim ca ar putea avea fiori la gandul ca l-ar putea inlocui cu un apendice al PD-istului Basescu.

A doua greseala o constituie, cum s-a si remarcat, perceptia, la care s-a raliat si Stolojan, cum ca puterea politica poate fi castigata in exclusivitate prin intermediul media, o eroare de care nimeni nu pare a se dezbara, nici dupa 16 ani de libertate a presei si de alegeri libere.

O iesire atat de determinata si de ferma in intentiile declarate ca a lui Stolojan ar fi trebuit sa fie pregatita in terenul vietii reale, prin atragerea unor nume semnificative din partidul liberal, decise sa sustina, pe fata, demersul -revolutionar- al fostului premier.

Or, aceasta sustinere nu a fost nici clamata de Stolojan, decat la modul generic, si nici aratata in zilele ce au urmat, ceea ce face din Stolojan un simplu cascador ce-l inlocuieste pe Basescu la fazele periculoase.

Materialele aparute apoi in presa, sporadice si ele, bazate strict pe elemente speculative, au incearcat sa contureze imaginea unui sprijin din ce in ce mai volatil pentru Calin Popescu Tariceanu atat in propriul partid, cat si in plan parlamentar.

S-a incercat astfel – intrucat Theodor Stolojan nu a primit multe declaratii de sustinere din partea colegilor liberali – sa se dezvolte, prin intermediul media, imaginea unui sprijin mult mai larg, fara ca acesta sa fie descris exact.

Faptul ca ofensiva anti-Tariceanu, de acum, nu implica PD, ci, in primul rand, pe Theodor Stolojan poate fi si un semnal al faptului ca presedintele Basescu testeaza inca terenul si ca nu doreste inca sa isi asume un atac decisiv.

In acest caz, ofensiva lui Stolojan ar fi un prim episod, ea urmand a fi continuata de atacuri similare din partea unor politicieni de tipul Mona Musca sau Cristian Boureanu. S-ar urmari generarea unui -bulgare de zapada- in PNL, care sa sugereze ca schimbarea din functie a lui CP Tariceanu este dorita inclusiv in interiorul partidului. Ca un pas suplimentar, prezent doar la nivel de supozitie insa, este posibil ca acum sa fie pregatit terenul ca o parte din parlamentarii PNL sa treaca la PD in momentul in care razboiul se declanseaza.

Daca asta e strategia lui Basescu, ea e una riscanta. In primul rand, pentru ca, oricum ai incerca sa prezinti ofensiva ca una pornita numai impotriva lui Tariceanu, nu si a PNL, va exista o strangere de randuri a liderilor de la centru si de la filiale in jurul premierului. Liberalii au decodificat deja mesajul lui Theodor Stolojan ca o amenintare venita de la Traian Basescu, astfel incat reactia de aparare este fireasca. Aceasta strangere de randuri este vizibila prin mesajele imediate de sprijin venite din partea unor lideri ai PNL – cazul mesajelor lui Crin Antonescu sau Ludovic Orban – si se va traduce prin crearea unei presiuni asupra penelistilor care ar intentiona sa il sprijine pe Stolojan. Acesta poate fi si motivul pentru care, deocamdata, nu s-au auzit inca voci din tabara pro-Stolojan.

In al doilea rand, exista deja la nivelul opiniei publice o grila de interpretare construita in jurul conflictului dintre palate. Ceea ce presupune ca un procent semnificativ din romani (in special din randul electoratului Aliantei) vor descifra corect atacul lui Stolojan ca venind de fapt din partea lui Traian Basescu. Va fi deci intarita perceptia ca Traian Basescu joaca in acest razboi rolul agresorului (celui care ataca).

In al treilea rand, in ultima vreme, Traian Basescu a fost in defensiva in confruntarea cu Calin Popescu Tariceanu. Daca atacul lui Theodor Stolojan nu va fi urmat de o desfasurare de evenimente politice semnificative in defavoarea premierului, atunci presa va sustine ca avem de a face cu o (noua) infrangere a lui Traian Basescu.

Oricum ar fi, se strange latul din jurul premierului Tariceanu. Ramane de vazut in ce masura il va afecta sau il va intari aceasta ofensiva pe presedintele PNL Tariceanu. Mircea Gherbovet