Fostii lideri ai minerilor din Valea Jiului – Vasile Lois, Ionel Ciontu, Constantin Cretan, Vasile Lupu si Romeo Beja – au inceput, de ieri, demersurile prin care contesta la Inalta Curte de Casatie si Justitie decizia pronuntata de instanta la sfarsitul saptamanii trecute, cand au fost condamnati la cate 5 ani de inchisoare pentru participare la subminarea puterii de stat in timpul mineriadei din ianuarie 1999.
Locotenentii -Luceafarului huilei- nu sunt de acord nici cu faptul ca trebuie sa plateasca, in solidar cu Miron Cozma, trei miliarde de lei daune materiale catre Ministerul de Interne. Totodata, Vasile Lois, unul dintre cei cinci, a declarat ca vor fi utilizate toate caile legale de recurs, dar a refuzat sa comenteze sentinta data de judecatori.
Nici presedintele Ligii Sindicatelor Miniere Valea Jiului, Vasile Ioan Savu, nu a vrut sa faca vreun comentariu despre sentinta, mentionand ca -Liga nu isi permite sa comenteze o decizie a instantei -.
El a mai precizat ca nu cunoaste probele administrate la dosar si, ca atare, in aceste conditii nu se poate pronunta asupra corectitudinii sentintei. Cu toate acestea, Savu a dat asigurari ca fostii lideri vor primi asistenta juridica si fonduri pentru plata cheltuielilor de judecata din partea Ligii.
Mihai Radulescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















