Programate sa inceapa la sfarsitul lunii iunie a.c., cu un an mai tarziu fata de momentul in care au fost anuntate initial, lucrarile de modernizare a infrastructurii in Centrul vechi al Bucurestiului vor trena in continuare, dupa ce licitatia organizata ieri de Primaria Municipiului Bucuresti (PMB) pentru lucrarile de reabilitarea a esuat din nou. Desi au achitat cate 500 de euro pentru achizitionarea caietului de sarcini, nici una din cele noua companii romanesti, spaniole, austriece, germane si grecesti inscrise in competitie nu s-a grabit sa se prezinte la licitatia organizata de municipalitate. Motivul: necunoscut. -Nu stiu… din cauza complexitatii lucrarilor, a conditiilor impuse prin caietul de sarcini si a felului in care am cerut ca lucrarile sa fie executate, sa-i fi depasit pe ofertanti. Nu e o simpla asfaltare la care se pricep toti si pentru care se bat ca disperatii. Sunt lucrari de alta natura, mai complexe, combinate, adica infrastructura edilitara, infrastructura rutiera combinata cu elemente de mobilier urban, aspecte urbanistice ce trebuie rezolvate-, a declarat, ieri, arhitectul Catalin Cazacu – sef de proiect pentru reabilitarea Centrului istoric.
Conform acestuia, prin caietul de sarcini, municipalitatea a cerut constructorului garantii de participare de 200.000 de euro, basca prezentarea unei dovezi din care sa rezulte ca acesta a realizat, in ultimii cinci ani, lucrari similare a caror valoare sa fi fost de cel putin 20 de milioane de euro.
Tot ieri, reprezentantii Asociatiei Studentilor Arhitecti si Urbanisti -Ion Mincu- din Capitala au iesit la kilometrul zero al Capitalei cu panouri reprezentand proiecte proprii de reconfigurare si consolidare a Centrului istoric.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















