
Ronnie Wood, chitaristul trupei britanice Rolling Stones, vrea să se căsătorească cu iubita sa, rusoaica Ekaterina Ivanova, în vårstă de 20 de ani, după ce, în 2008, s-a despărțit de soția sa, Jo Wood, după o relație de 23 de ani, informează femalefirst.co.uk. Cu chef de viață Ronnie Wood, în vårstă de 61 de ani, le-a spus prietenilor săi apropiați că „a prins din nou chef de viață“, după ce a început să se întålnească cu o chelneriță originară din Rusia. Înainte de a se putea căsători cu Ekaterina Ivanova, Ronnie Wood trebuie să divorțeze de soția lui, Jo, el fiind hotăråt să își păstreze intactă averea estimată la 60 de milioane de lire sterline (66,38 milioane de euro). Unul dintre prietenii soției legendarului chitarist a mărturisit că Jo Wood a fost extrem de supărată după ce a înțeles că „nu mai există cale de împăcare“ cu Ronnie, acesta dorind să divorțeze cåt mai repede, pentru a putea să se căsătorească cu Ekaterina Ivanova. „Jo a crezut tot timpul că acesta era doar un flirt care se va termina repede. A făcut eforturi mari pentru a rămåne în bune relații cu Ronnie. Dar lucrurile nu s-au îndreptat între ei, iar el este hotăråt să rezolve orice dispută la tribunal“, a explicat aceeași sursă. Iubire? Ekaterina Ivanova a declarat recent că are o relație cu Ronnie nu pentru banii lui, ci pentru că îl iubește. „Mă face fericită, e amuzant. Există multă căldură între noi cånd suntem împreună. Suntem ca două piese de lego care se potrivesc perfect“, a adăugat tånăra rusoaică. Referindu-se la acuzațiile formulate de tabloidele britanice, Ekaterina Ivanova a declarat că acestea sunt „ridicole“ și că ar trebui să fie „o persoană cu adevărat bolnavă și nebună“ pentru a trece prin greutățile unei relații doar pentru a obține niște bani. „Nu sunt o persoană materialistă. Uneori, mi se pare chiar amuzant să nu ai bani“, a adăugat actuala iubită a chitaristului Ronnie Wood. Wood, în vårstă de 62 de ani, s-a alăturat trupei Rolling Stones în 1975, înlocuindu-l pe Mick Taylor. El este, de asemenea, un pictor apreciat. Trupa Rolling Stones, compusă în prezent din Mick Jagger, Keith Richards, Charlie Watts și Ronnie Wood, a våndut peste 200 de milioane de albume în lumea întreagă pe parcursul ultimelor cinci decenii și a susținut mii de concerte cu casa închisă.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















