Numărul reclamațiilor primite de la clienții băncilor comerciale de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) rămåne în continuare foarte ridicat, fiind primite în fiecare lună circa 200 de astfel de reclamații, potrivit lui Mihail Meiu, directorul Departamentului de Relații Externe al ANPC. „În 2008, în condițiile deprecierii leului și ale manifestării crizei financiare, clienții au început să reclame ANPC tot mai frecvent modificările aduse de bănci contractelor de creditare, numărul acestor reclamații rămånånd la fel de ridicat și în prima parte din 2009. În primul trimestru, numărul mediu de reclamații primite numai la nivel central a fost de 200 lunar“, a declarat Meiu. Potrivit reprezentantului ANPC, de cele mai multe ori, clienții băncilor sesizează autorității creșterea dobånzilor la contractele de creditare, modificarea comisioanelor și introducerea de comisioane noi. Regulamentul propus de ANPC toamna trecută, care obliga băncile să păstreze nemodificate comisioanele și să precizeze un mod clar de calcul al dobånzii variabile, care să nu se schimbe pe parcursul derulării creditului, se află încă în dezbatere la Camera Deputaților, for decizional. „Dacă totul decurge cum trebuie, într-o lună, poate chiar și mai repede, ar putea intra în vigoare“, a mai spus Meiu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















