Home Economic-Financiar Creditarea are nevoie de o infuzie de încredere

Creditarea are nevoie de o infuzie de încredere

DISTRIBUIŢI

Ritmul creditării
s-a redus
în martie
cu aproape
patru procente, până la 23,1%

Reluarea creditării depinde de încrederea populației și a firmelor în bănci, precum și de o eventuală reducere a dobânzii de politică monetară în ședința Consiliului de Administrație al BNR din 6 mai, consideră analiștii.
Liviu Voinea, directorul Grupului de Economie Aplicată (GEA), crede că BNR va reduce pe 6 mai, rata dobânzii de politică monetară cu 0,25-0,50 de puncte de bază, dar nu va reuși, doar prin această măsură, să influențeze ritmul de creditare. „Principalul factor care determină creditarea este percepția celor care se împrumută privind capacitatea lor de a plăti datoria“, consideră reprezentantul GEA.
„Reluarea creditării nu va avea loc pe scară largă atâta vreme cât românii nu vor fi siguri de locul de muncă și nu vor beneficia de creșteri salariale, care să le permită plata ratelor unui credit“, mai crede Liviu Voinea.
În acest moment creditarea suferă de lipsa unei cereri susținute din partea companiilor și a populației, arată Nicolae Chidesciuc, economist-șef la ING Bank.
El spune că doar reluarea cererii, dublată de noi măsuri ale BNR de reducere a dobânzii de politică monetară și de creștere a nivelului lichidității, va stimula din nou creditarea pe termen mediu.
„Dacă este să vorbim de relansarea creditării, eu am mai spus-o și am scris și în rapoarte, nu cred că va avea loc decât cel mai devreme la finalul acestui an, cel mai probabil la începutul lui 2010“, este de părere Chidesciuc.
„Problema esențială a sectorului bancar ține de reducerea ratei dobânzii cheie, pentru că în piață există lichiditate. BNR ar trebui să coboare dobânda cheie, la următoarea ședință de politică monetară“, a declarat președintele BRD Group Société Generale, Patrick Gelin.
O condiție pentru reducerea dobânzii cheie ar fi, potrivit acestuia, stabilizarea cursului de schimb, ce ar putea avea loc în mai – iunie, în urma acordului României cu Fondul Monetar Internațional.
Oficialul BRD a caracterizat evoluția creditării din primul trimestru al acestui an ca fiind una „satisfăcătoare, ținând cont de condițiile actuale“. În acest an, creditarea va crește mai puțin față de anii precedenți, a spus Gelin.
Ritmul creditării s-a redus în martie până la 23,1%, de la 30,7%, în februarie, conform datelor publicate de Banca centrală.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.