Home Politic Crin a ieșit la atac cu sloganuri vechi

Crin a ieșit la atac cu sloganuri vechi

DISTRIBUIŢI

Președintele PNL, Crin Antonescu, i-a atacat în stilul său tradițional pe contracandidații săi la președinție, Traian Băsescu și Mircea Geoană, în cadrul la fel de tradiționalei conferințe de presă de duminică. „Țara arde, iar principalii capi ai coaliției, Băsescu și Geoană, se veselesc la «Sâmbra oilor»“, a declarat liderul liberal, cu referire la participarea șefului statului și a președintelui Senatului la sărbătoarea tradițională din Țara Oașului. „Care este, îl întreb în termenii acelui slogan („Treaba ta e să mă votezi, treaba mea e la Primărie!“ – n.r.), treaba ta azi, domnule președinte Traian Băsescu? Treaba domnului președinte e să scoată România din criză, să pună oameni potriviți, pregătiți și competenți să conducă România, să aibă grijă ca acest Guvern să nu-și bată joc, așa cum face, de banii contribuabililor și să-și asume vina de a fi indus în eroare o întreagă țară în foarte multe momente grele, în care a făcut promisiuni iresponsabile, care au avut ca scop doar obținerea de voturi“ , a declarat Crin Antonescu. Strategia de atac a președintelui PNL a fost simplă în ultimul timp: acuză coaliția guvernamentală, în frunte cu Geoană și Băsescu, de faptul că e incapabilă să gestioneze criza economică, ba chiar că a creat propria sa criză. Legându-l pe Geoană de Băsescu, echipa lui Crin speră și să-l facă pe liderul PSD să piardă voturi, astfel încât președintele PNL să intre el în turul al doilea la prezidențiale. În plus, tot discursul de atac al lui Antonescu e pigmentat cu vorbe de duh și miștouri balcanice. Pe gustul poporului.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.