Home Bref Instalarea

Instalarea

DISTRIBUIŢI

Marți 8 mai guvernul Ponta s-a instalat la Palatul Victoria. „Dumenzeu a aranjat lucrurile în așa fel”, vorba noului premier, ca să fie exact de ziua PCR – partidul din care se trage PSD. În fine, să fie într-un ceas bun căci luni votul de învestitură în parlament a decurs ca uns: pe lângă USL, UNPR și grupul minorităților în favoarea guvernului au votat și câțiva pedeliști astfel că acesta a primit 284 de voturi. „O cifră impresionantă”, a observat și dl. Băsescu noaptea, la ora jurămintelor: „vă apropiați de 322, o cifră care v-a adus noroc”. Un noroc (eșecul suspendării președintelui în 2007) pe care dl. Dan Voiculescu e obsedat să-l repete. În Parlament, dl. Antonescu a demonstrat că poate să vorbească fără să țipe și să insulte iar premierul Ponta a marcat o spectaculoasă diferență față de comportamentul său agresiv de la moțiunea de cenzură axându-și discursul, sfătos, pe zicala populară „ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”. Bun ghid! Dl Ponta l-a încălcat însă imediat cerându-i dlui Blaga (adversarul preferat al USL) să recunoască și în public ce i-a mărturisit în particular și anume că dl. Corlățean, noul ministru al Justiției, „e mai bun decât Monica Macovei”. Pârâciosul! Părerea dlui Blaga nu e o surpriză – dar nici dlui Ponta nu i-ar fi plăcut ca inamicul său intim să-i divulge confidențele. Dar, vorba dlui Ponta, „politica e cel mai sângeros sport”. Pare antrenat pentru el. Scena jurămintelor la Cotroceni a fost punctul culminant al evenimentului. În platourile tv s-au făcut și pariuri privind discursul președintelui: va mai enunța urgențele actuale sau va renunța? Nu de alta dar dl. Antonescu proclamase deja independența guvernului: „mandatul premierului Băsescu s-a încheiat”. Începe mandatul premierului Voiculescu. La Cotroceni ceremonia s-a desfășurat într-o atmosferă tensionată pe care dl. Băsescu încerca s-o depășească printr-o jovialitate nervoasă iar dl. Ponta încerca s-o sublinieze printr-o răceală ostentativă.
Cea mai neplăcută strângere de mână trebuie să fi fost cea între dl. Băsescu și Andrei Marga (pus cu furca la Externe) care nu se mai poate opri din comparațiile cu nazismul. În loc de șampanie, dl. Băsescu a oferit toastul – vorbind despre noi locuri de muncă în minerit și declarându-se „partenerul de bună credință” al guvernului fără „a rămâne impasibil dacă s-ar produce restaurația în justiție, educație, sănătate” unde „reformele s-au obținut cu sacrificii”. Aici e aici! Probabil că vor rămâne doar sacrificiile.

Tia ?ê?£erbănescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.