Legea vizeaza in principal garantarea accesului, in special pentru tineri, la un loc de munca, la o locuinta, la asistenta de sanatate si la educatie, instituie masuri de interventie eficace pentru prevenirea si combaterea marginalizarii sociale in favoarea celor aflati in situatii de urgenta, printre care si mentinerea accesului la apa, energie electrica, gaze, termoficare etc., prin incheierea de conventii intre consiliile locale si furnizorii de servicii si prevenirea evacuarilor din locuinte, prin modificarea sau imbunatatirea procedurii de vanzare a locuintelor.
Protectie pentru tineri
Accesul la un loc de munca al tinerilor in varsta de 16-25 ani aflati in dificultate si confruntati cu riscul excluderii profesionale este asigurat pe mai multe cai: acompaniament personalizat, consiliere profesionala si mediere din partea Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, plasarea in munca la un angajator desemnat de agentie, in baza unui contract de solidaritate. Prioritari la incheierea contractelor de solidaritate vor fi: tinerii care provin din serviciile descentralizate de ocrotire a copiilor, tinerii familisti sau singuri cu copii in intretinere. Pentru facilitarea accesului la o locuinta al persoanelor in varsta de pana la 35 ani aflati in imposibilitatea cumpararii unei locuinte cu forte proprii, se prevede constituirea unui fond special constituit din subventii de la bugetul de stat, din bugetele proprii ale consiliilor judetene, o taxa asupra locuintelor neocupate, altele decat cele de domiciliu, donatii, sponsorizari etc., din care sa fie acoperit integral avansul din suma datorata. Prioritatea dobandirii unei locuinte, in conditiile prezentate, revine tinerilor care provin din serviciile descentralizate de ocrotire a copiilor si familistilor in varsta de pana la 35 de ani cu copii in intretinere. Accesul la asistenta de sanatate va fi garantat pentru toate persoanele care au dreptul la venitul minim garantat. Personalul medical din unitatile care asigura asistenta de sanatate publica este obligat sa asigure asistenta medicala de urgenta si curativa. Cheltuielile urmeaza a fi suportate de la bugetul de stat.
Protectie pentru copii
Pentru accesul la educatie al copiilor de varsta scolara care fac parte din familii care au dreptul la venitul minim garantat si au doi sau mai multi copii in intretinere, acestia vor beneficia de bursa de scolarizare pe tot parcursul anului de invatamant. In vederea pregatirii anului scolar (cumpararea de imbracaminte, incaltaminte, rechizite si manuale), in proiectul de lege s-a propus acordarea in avans, in luna august, a 40% din cuantumul anual al bursei scolare. Tinerii care frecventeaza forme de invatamant preuniversitar si universitar ale caror familii au dreptul la venitul minim garantat vor beneficia de burse de continuarea studiilor, cu conditia participarii la cursuri si a obtinerii baremurilor de promovare. Respectivii elevi si studenti vor putea merge gratuit in tabere de odihna sau instruire, daca vor obtine rezultate deosebite in procesul de invatamant. Bursele scolare si de continuare a studiilor vor fi acordate de la bugetul de stat, iar nivelul minim al acestora va acoperi cel putin contravaloarea cazarii si mesei in camine, internate si cantine.
Bogdan-Victor Stoica
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















