Home Economic-Financiar Instituirea cazierului fiscal se amana cu cel putin doua luni

Instituirea cazierului fiscal se amana cu cel putin doua luni

DISTRIBUIŢI

Intr-un comunicat al Ministerului Finantelor, se precizeaza ca intrarea in vigoare a Ordonantei Guvernului privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, prevazuta pentru 1 ianuarie, a fost amanata (printr-o ordonanta de urgenta), iar prevederile actului normativ vor fi aplicate dupa 60 de zile de la data aprobarii sale prin lege.

Modificarea datei de intrare in vigoare a prevederilor ordonantei a fost necesara -ca urmare a prelungirii procedurilor parlamentare de aprobare a actului normativ-, se arata in comunicatul MFP.

Potrivit OG 75/2001 privind organizarea si functionarea cazierului fiscal, acesta urmareste tinerea evidentei persoanelor fizice si juridice, precum si a asociatilor, actionarilor si reprezentantilor legali ai persoanelor juridice care au savarsit fapte sanctionate de legile financiare, fiscale si vamale sau care privesc disciplina financiar-fiscala. Cazierul fiscal este organizat de catre Ministerul Finantelor si directiile finantelor publice judetene, in scopul prevenirii si combaterii evaziunii fiscale, precum si pentru imbunatatirea administrarii impozitelor si taxelor datorate bugetului de stat de catre -contribuabilii cu risc ridicat-.

Comisia pentru buget, finante si banci a Camerei Deputatilor a formulat cererea ca faptele inscrise in cazierul fiscal sa fie aprobate de Parlament si incluse in legea de aprobare a ordonantei, exercitandu-se astfel un control parlamentar asupra acestora.

Prevederile OG 75 se aplica faptelor constatate prin acte incheiate incepand cu data de intrare in vigoare a ordonantei, chiar daca faptele au fost comise intr-o perioada anterioara. In prezent, Ministerul Finantelor lucreaza la elaborarea normelor metodologice de aplicare a ordonantei.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.