arlamentarii din Camera Deputatilor au avut ieri la Biroul Permanent al institutiei zeci de aprobari pentru a pleca in diverse -delegatii de serviciu-. -Rugaciunea Berlineza-, Seminarii pe teme de ortodoxie sau pe tema spatiului cosmic – sunt doar cateva exemple de seminarii legate de activitatea parlamentara, pe care alesii vor sa le obtina pe spatele Camerei Deputatilor.
Cum a dat caldura, deputatilor le-a pierit cheful de munca si s-au gandit sa aleaga fel de fel de destinatii pentru a pleca in calatorii pe cheltuiala Camerei Deputatilor. In plus, la unele evenimente fara relevanta pentru activitatea parlamentara acestia s-au gandit ca un reprezentant nu ar fi de ajuns.
De exemplu, la conferinta internationala parlamentara -Rugaciunea Berlineza- (Berlin 1-3 iunie 2006) vor participa deputatul PSD Ioan Buda si conservatorul Pantelimon Manta.
Deputatii s-au aratat extrem de interesati si de dezvoltarea Africii. La un seminar numit -Spre un pact euro-african pentru dezvoltarea Africii- vor merge pentru 5 zile, la Capetown, Stefan Glavan (PC), Petru Movila (PD) si Petru Vlase (PSD).
Punctul culminant in analiza materialelor de cereri pentru deplasari l-a constituit dorinta deputatilor Dorin Liviu Nistoran (PD) si Mircea Valer Pusca (PNL) de a merge la Bruxelles intre 12 si 14 iunie pentru un seminar privind spatiul cosmic. Cei doi vor avea posibilitatea sa dialogheze cu alti parlamentari europeni despre sistemul european de radionavigatie, despre politica europeana in domeniul spatiului, despre folosirea spatiului si a zborurilor spatiale.
Biroul Permanent al Camerei Deputatilor s-a confruntat ieri si cu o cerere de returnare a unui bilet de avion neconsumat, dar si cu o cerere de inapoiere a unei sume de 80 de euro pentru o deplasare, venita din partea deputatului Mihai Stanisoara.
Pe ordinea de zi a Biroului Permanent au figurat peste 20 de astfel de cereri pentru deplasari.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















