Fostul mare tenismen Ilie Năstase este doar unul dintre VIP-urile care au urmărit pe viu finala Europa League de la București, câștigată de Atletico Madrid după 3-0 cu Athletic Bilbao. „Nasty”, un cunoscut promotor al sportului românesc, este de părere că lucrurile au mers foarte bine și că țara noastră va avea mult de câștigat de pe urma organizării acestui mare eveniment pe Național Arena din București. „E important să ai o finală ca asta. Acest meci est exact ce trebuia Bucureștiului și României, este o publicitate pe care nu o poți avea nici cu mulți bani”, a comentat Năstase, care a recunoscut că jucătorii care l-au impresionat cel mai mult sunt cei care au și reușit să marcheze: „Mie îmi place fotbalul, nu sunt un fanatic și apreciez fotbalul frumos. Mi-au plăcut și Falcao, și Diego, nu am văzut un jucător slab la nicio echipă. Cred că ultimele zece minute au jucat și cei de la Athletic și au avut șanse, însă Atletico a fost mult mai bună până atunci”.
În afara unei publicități la nivel mondial, țara noastră a avut mult de câștigat și de pe urma suporterilor spanioli, care au cheltuit în țara noastră aproximativ 10 milioane de euro, conform Federației Patronatelor din Turismul Românesc.
Robert Jugravu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















