În România, parcă mai abitir ca oriunde, legile lui Orwell ne guvernează existența. Dintotdeauna unii au fost mai egali în drepturi decât alții, nu pentru că ar fi avut vreun merit, ci mai degrabă pentru că s-au născut sub o stea norocoasă. Așa se face că astăzi există categorii privilegiate printre bugetari care, pe lângă faptul că nu duc grija zilei de mâine, beneficiază de venituri, plătite de guvern, care le permit vile, mașini scumpe și un trai râvnit de mulți salariați din sectorul privat. România este o țară originală în care, contrar oricărei logici și practici internaționale, traiul de bugetar a ajuns să fie invidiat de către angajații la patron.
De la debutul crizei, cele mai multe mișcări sindicale au existat în sectoarele bugetare, unde toată lumea vrea majorări salariale. Spre deosebire de sectorul public, în cel privat, mișcările sindicale nu au vizat majorări salariale, ci doar păstrarea locurilor de muncă, pentru că obiectivul acesta, de a păstra intacte slujbele oamenilor, devine din ce în ce mai greu de atins în aceste vremuri grele. Ca să nu mai vorbim că în multe businessuri private angajații au acceptat chiar și reduceri salariale de până la 30%, cu condiția păstrării unui loc de muncă. Ce se întâmplă în ograda bugetară sfidează nu numai logica, ci și bunul-simț câteodată. Astfel, după ce ani de zile liderii sindicali au țipat în piața publică, pretinzând o lege unică a salarizării, când au început discuțiile concrete pe marginea unui proiect de lege, s-a descoperit că unii sunt mai speciali decât alții și, prin urmare, nu pot fi amestecați cu plebea funcționărească. Magistrații, diplomații, polițiștii și militarii strâmbă din nas când aud de legea salarizării unice, cerând legi speciale pentru categoriile pe care le reprezintă. Nu cred că slujba unui profesor este mai puțin importantă decât cea a unui polițist, așa cum nu cred că magistrații sunt o specie superioară, care trebuie să aibă venituri de zeci de ori mai mari decât funcționarii publici. Odată și odată trebuia tăiată pisica în două și, probabil, această criză este cel mai bun moment pentru a lua decizia. Sper ca măcar de această dată guvernul să rămână ferm pe poziție și să nu cedeze, cum a făcut-o de-atâtea ori, la presiunile sindicatelor. Bunul-simț e o marfă din ce în ce mai rară în România, mai ales când vine vorba de banii de la buget.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
