Home Actualitate Doi copii din Arad și Timiș au același CNP

Doi copii din Arad și Timiș au același CNP

DISTRIBUIŢI

Doi copii născuți la Timișoara la 3 mai 2005 au același Cod Numeric Personal (CNP). Situația a fost descoperită abia acum, după ce mama unuia dintre copii a fost anunțată că nu mai primește alocația pentru că fiul ei folosește CNP-ul unei alte persoane. „Băiatul meu, Rareș Luca Negrea, s-a născut pe 3 mai 2005, la Timișoara, acordându-i-se, după cum era normal un CNP. Acum câteva zile m-a sunat mama unui alt copil, din Timișoara, care mi-a reproșat că folosesc ilegal CNP-ul copilului ei. Și el s-a născut tot la Timișoara, în aceeași zi, aceeași lună și același ani cu copilul meu. Asta, după ce acum două luni de zile m-a sunat asistenta medicului de familie, care mi-a cerut să mă duc la Casa de Asigurări că a apărut o problemă, că pe numărul de CNP al copilului meu apare un alt copil, din Timișoara”, a declarat presei locale mama unuia dintre cei doi băieți, care locuiește în Arad. Ea a fost pusă pe drumuri la Timișoara pentru a i se elibera un nou cerrificat de naștere cu un nou CNP, însă până acum acest lucru nu s-a întâmplat. Cu toate acestea, reprezentanții Primăriei, Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) și ai Agenției Județene pentru Prestații Sociale din Arad au asigurat-o pe femeie că lucurile se vor rezolva și că va își v primi alocația din urma și își va putea înscrie copilul la școală imediat ce are noul certificat de naștere.

Bogdan Cristescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.