Home Sport Ponor: „Mi-au lipsit podiumul și bucuria”

Ponor: „Mi-au lipsit podiumul și bucuria”

DISTRIBUIŢI

Gimnasta Cătălina Ponor a obținut medalia europeană de aur la bârnă și pe echipe, dar și locul secund în concursul la sol, lăsând lumea sportului cu gura căscată. În vârstă de 24 de ani, vârstă considerată înaintată pentru o gimnastă, și cu o pauză de trei ani în carieră, românca a reușit câteva exerciții aproape perfecte și a urcat din nou pe podiumul unei competiții de anvergură. Ponor, care a recunoscut că a dus dorul performanței, susține că în acest moment se simte mai bine, fizic vorbind, decât la 20 de ani. „Mi-au lipsit toate, podiumul, bucuria de a termina pe primul loc, emoția, toate aceste lucruri pe care le simți când concurezi. Când m-am retras, acum patru ani, aveam probleme la spate, nu mai eram în formă, iar acum mă simt mai puternică. Poate că toată lumea este surprinsă, însă nu și eu. Victoria la bârnă este foarte importantă, pentru că arată că am revenit după mai mulți ani petrecuți acasă, dar îmi mai lipsește aurul la sol, deși sunt mulțumită pentru Larisa Iordache”, a comentat sportiva noastră.
celebra agenție AFP nu a lăsat această performanță să treacă neobservată: „una dintre eroinele Jocurilor Olimpice de la Atena, din 2004, cu trei medalii de aur, a revenit anul trecut în competiții, după o pauză de aproape patru ani, pentru a ajuta România să se califice la JO. ?ê?£apte luni mai târziu, ea a câștigat din nou medalii și i-a făcut să vibreze pe spectatori”.

Robert Jugravu

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.