La crosul „Burta jos!“
Zi de „alergătură“, ieri, în Capitală. Bucureștenii, chiar dacă în număr cam mic, pe o vreme așa frumoasă, au participat la două crosuri, unul organizat de Elisabeta Lipă și celălalt de Cristian Țopescu. Cele două acțiuni sportive au avut ca scop creșterea numărului de ore de educație fizică în unitățile școlare.
La crosul „Burta jos!“, în ciuda denumirii, au participat aproximativ 150 de bucureșteni, în majoritate normoponderali. Aceștia au alergat în jurul Palatului Parlamentului. Doi parlamentari supraponderali, senatorul Cezar Măgureanu și deputatul Claudiu Țaga, au profitat de faptul că linia de plecare și cea de sosire a traseului care înconjura Palatul Parlamentului se aflau la o distanță de aproximativ 200 de metri. Au ales să alerge în sens invers față de restul participanților pentru a ajunge înaintea tuturor la linia de sosire. Exemplul lor a fost urmat de compozitorul Horia Moculescu și prezentatorul Titus Munteanu.
Senatorul Cezar Măgureanu a declarat că are aproximativ 130 de kilograme și că nu merge decåt la „Sala Senatului“. A recunoscut că este supraponderal, precum și deputatul Claudiu Țaga, pentru care „sportul înseamnă și inteligență, nu numai forță fizică“. Deputatul Bogdan Olteanu a fost primul dintre parlamentarii care au trecut linia de sosire, dar al douăzecelea între toți concurenții – tineri și vårstnici. Senatorul Țopescu a parcurs traseul în mașină, spunånd că trebuie organizat și Crosul Guvernului, la care să participe și premierul Emil Boc. La crosul din Piața Charles de Gaulle au participat aproximativ 1.000 de concurenți. Aceștia au alergat aproape trei kilometri pe traseul Piața Charles de Gaulle, Arcul de Triumf, Piața Victoriei și înapoi la Piața Charles de Gaulle. Pe locul I s-au clasat un tătic și fiul său de trei ani. „Deși a mers în cărucior, a făcut toată cursa“, a spus tăticul. Cel mai vårstnic concurent are… 82 de ani.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















