Home În Lume Francois Hollande a fost învestit la cârma Franței

Francois Hollande a fost învestit la cârma Franței

DISTRIBUIŢI

Socialistul Francois Hollande a fost învestit ieri în funcția de președinte al Franței, în cadrul unei ceremonii de preluare a puterii de la Nicolas Sarkozy, desfășurată la Palatul Elysee. Hollande a preluat oficial funcția după proclamarea rezultatelor oficiale, semnarea Procesului Verbal și predarea colierului de mare maestru al ordinului Legiunii de onoare, cea mai înaltă decorație onorifică franceză. Învestitura lui Hollande marchează revenirea stângii la Elysee după 17 ani de absență. Noul președinte francez Francois Hollande intenționează să "redreseze Franța în justiție" și să le propună liderilor europeni "un nou pact" care să combine reducerea datoriilor și creșterea, a declarat el ieri dimineață, în cadrul alocuțiunii de învestitură. Hollande a promis că îi va "face pe toți francezii să trăiască împreună, fără distincție privind originea". Francois Hollande, care s-a întâlnit ieri seară, la Berlin, cu cancelarul german Angela Merkel, a precizat că le va propune liderilor europeni un "nou pact" care să combine reducerea datoriilor publice cu o "indispensabilă stimulare a economiei".

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.