Magistrații Tribunalului Argeș au decis punerea în libertate a finanțatorului FC Argeș – Cornel Penescu, a fostului director al OPC Argeș – Cristian Libertatu, a directorului Pic – Liviu Făcăleață, și a fostului președinte al CCA, Gheorghe Constantin. Instanța a impus totuși anumite restricții în cazul celor patru, precum obligația de a nu părăsi localitatea de domiciliu și prezentarea la organele de anchetă ori de cåte ori vor fi chemați. De asemenea, cei patru au interdicția de a intra în contact cu ceilalți inculpați în acest dosar, precum și cu familiile acestora. Cei patru nu mai au dreptul, totodată, de a practica meseria sau profesia avută la data arestării. Decizia Tribunalului Argeș nu este definitivă și a fost deja atacată de către procurorii DNA Pitești, urmånd ca recursul să fie judecat astăzi la Curtea de Apel Pitești. Magistrații au mai admis ieri și cererea de eliberare pe cauțiune a vicepreședintelui autosuspendat al Comisiei Centrale a Arbitrilor, Marcel Lică. Cum decizia nu a fost definitivă, ea a fost atacată cu recurs. În ceea ce îl privește pe arbitrul Aurelian Bogaciu, magistrații au amånat pentru astăzi judecarea cererii DNA de prelungire a mandatului de arestare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















