Urmare a anuntului oficialului unei fabrici de confectii autohtone, conform caruia intentiona sa angajeze femei din China cu un salariu lunar de patru milioane de lei vechi (400 lei noi), Departamentul pentru Munca in Strainatate din cadrul MMSSF a facut cunoscut faptul ca cetatenii straini pot avea acces pe piata muncii din Romania numai daca salariul inscris pe contractul individual de munca este cel putin la nivelul salariului mediu pe economie, care este de 1.101 lei brut, respectiv 823 lei net. Astfel, in baza prevederilor din OUG 194/2002, incadrarea in munca a cetatenilor straini nu se poate realiza in baza unui salariu inferior celui mediu pe economie. Potrivit art. 56 alineatul 1, lit. c) din OUG 194/2002, republicata, -strainilor intrati in Romania in scopul angajarii in munca li se prelungeste dreptul de sedere temporara daca salariul inscris in contractul individual de munca este cel putin la nivelul salariului mediu pe economie-. Legea mai spune ca incadrarea strainilor poate fi realizata doar daca locurile vacante nu pot fi ocupate cu personal roman. Astfel, inainte de angajarea unui strain, angajatorul trebuie sa faca dovada ca in urma publicarii anuntului de angajare pe un post vacant intr-un cotidian de larga circulatie nu s-a prezentat nici un roman. De asemenea, angajatorul trebuie sa solicite agentiei pentru ocuparea fortei de munca in a carei raza teritoriala isi are sediul cu privire la forta de munca autohtona disponibila pentru locul de munca vacant. Numai dupa parcurgerea acestor etape, angajatorul poate solicita pentru angajare si cetateni straini.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















