Președintele Institutului Bancar Romån (IBR), Petru Rareș, a declarat marți, într-o conferință de presă susținută la Tårgu Mureș, că pentru întreaga comunitate economică vor veni „vremuri grele“, iar creditarea nu va mai ajunge niciodată la cotele din ultimii cinci ani. „Era consumatorismului exuberant s-a închis“, a spus președintele IBR. Petru Rareș a adăugat că în sistemul bancar există „o dublă aversiune“ față de risc, indusă de falimentul Lehman Brothers, dar și de spectrul șomajului și creșterii economice mult mai reduse ca pånă în prezent. În acest context, se constată nevoia reajustării planurilor de business ale întregii comunități economice din Romånia.
„Asta înseamnă pentru întregul sistem bancar o vreme mai grea, înseamnă pentru cei care lucrează în bănci o situație mai complicată și mai tensionată cu clienții. înseamnă pentru comunitatea economică o perioadă mult mai grea, în care ajustarea trebuie să se producă, în care creditarea nu va mai fi niciodată așa cum a fost în ultimii trei, patru, cinci ani. Niciodată, probabil, nu ne vom mai reîntoarce la ceea ce a fost“, a spus președintele IBR.
Acesta a explicat că în ultimii ani s-a înregistrat o evoluție fără precedent a economiei financiare mondiale, care a produs „o lichiditate ieftină și abundentă, nejustificată de dimensiunea economiei reale“.
„Lichiditatea abundentă creată de securitizări și derivative – produse care au intoxicat marea majoritate a sistemelor financiare și bancare din lume – nu se va mai produce în viitor“, a mai spus președintele IBR.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















