
Camera Deputaților a aprobat ieri un proiect de modificare a Codului de procedură penală, inițiat de social-democratul Victor Ponta, care prevede că nu poate fi admisă cererea de amânare a executării pedepsei dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă. În favoarea acestui proiect de lege s-au exprimat 216 deputați, niciunul nu a votat „împotrivă“, iar 3 s-au abținut. La susținerea legii în Parlament, Victor Ponta a explicat că se încearcă închiderea unei portițe prin care condamnații definitiv puteau să fie puși în libertate pe motiv de boală. „Încercăm să aplicăm același sistem ca și la arestații preventiv: dacă există probleme într-adevăr medicale, ele pot fi tratate în spitale sub pază. Este o modificare care va fi prevăzută și în viitorul Cod de procedură penală, dar nu am mai vrut să lăsăm un an și jumătate (n.r. – până la punerea în aplicare a noului Cod), în care să mai iasă din închisoare și alți condamnați definitiv“, a declarat Ponta. Proiectul de lege completează alineatul 1 al articolului 453 din Codul de procedură penală. Pe de altă parte, președintele subcomisiei speciale, Victor Ponta, a anunțat că astăzi urmează să prezinte o formă finalizată a proiectului de Cod penal, care totuși va mai putea fi supusă unor eventuale modificări, dar nu s-a decis încă dacă proiectul va fi transformat în inițiativă legislativă a Comisiei. Ponta a mai spus că, date fiind numeroasele modificări suferite de proiect de la forma inițiatorului până în forma actuală, va cere din nou colegilor din comisie un punct de vedere asupra promovării Codului.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















