Home În Lume Reconciliere palestiniană: Fatah și Hamas își dau mâna în Egipt

Reconciliere palestiniană: Fatah și Hamas își dau mâna în Egipt

DISTRIBUIŢI

Negociatorul Hamas, Moussa Abu Marzouk, și Azzam al-Ahmed, oficial cu rang înalt din cadrul Fatah, au ajuns duminică seară la un acord pentru a înregistra progrese în reconcilierea celor două facțiuni palestiniene, a declarat al-Ahmed. Negocierile au avut loc sub medierea Egiptului. „Am semnat – Moussa Abu Marzouk pentru Hamas și cu mine, împreună cu partea egipteană – un acord ce prevede că, la 27 mai, Comisia Electorală Centrală (CEC) își va începe activitatea în Fâșia Gaza, precum și lansarea negocierilor pentru crearea unui guvern de personalități independente”, a declarat prin telefon responsabilul Fatah, aflat la Cairo.  Potrivit unui comunicat al serviciilor egiptene de informații, „s-a căzut de acord ca CEC să-și înceapă activitatea în Fâșia Gaza și, în aceeași zi, să demareze consultările pentru formarea unui guvern condus de președintele /Autorității Palestiniene/ Mahmoud Abbas”. Componența guvernului de tranziție, alcătuit din independenți, prevăzut de pactul de reconciliere dintre Hamas și Fatah pentru organizarea alegerilor generale, și lansarea activității Comisiei Electorale Centrale pentru a-și actualiza baza de date în Fâșia Gaza reprezintă principalele obstacole în aplicarea acestui acord. O precedentă întâlnire ce a avut loc la 3 mai la Cairo între al-Ahmed și Abu Marzouk cu liderul Hamas, Khaled Mashal, s-a încheiat fără progrese în aplicarea acordului de reconciliere. Fatah și Hamas, care administrează zonele autonome Cisiordania și, respectiv, Fâșia Gaza, au încheiat la 27 aprilie 2011, la Cairo, un acord de 'reconciliere națională', ale cărui prevederi au rămas în majoritate literă moartă, cu termene amânate succesiv.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.