Presedintele PSD, Mircea Geoana, si senatorul PSD Vasile Dancu sunt persoanele vizate de senatorul Ion Iliescu atunci cand a zis ca -nu eu trebuie sa plec din partid, ci ei-. Iliescu a recunoscut acest lucru in cadrul unei emisiuni televizate cand, intrebat direct daca Geoana si Dancu sunt cei la care s-a referit, fostul presedinte a raspuns sec: -Inclusiv-.
Senatorul Ion Iliescu si-a exprimat pozitia fata de Mircea Geoana si Vasile Dancu avandu-l alaturi pe fostul lider PD, Petre Roman, si sustinand necesitatea apropierii Polului Social de PSD. Iliescu a recunoscut, de asemenea, ca in PSD au existat temeri ca in urma unificarii cu Polul Social, partidul lui Geoana ar ceda locuri pe listele parlamentare pentru oamenii lui Petre Roman. -Poate fi pericol de scindare la PSD daca nu este intelepciune din partea liderilor si deschidere. Polul Social nu se poate face fara PSD, dar nici PSD nu poate sa progreseze daca nu se deschide spre asa ceva-, a declarat Ion Iliescu. -PSD nu poate sa traiasca in propria gaoace. Trebuie sa se deschida-, a adaugat Iliescu. Chiar daca o discutie intre Petre Roman si Ion Iliescu, pe de-o parte, si Mircea Geoana, de cealalta parte, pe tema unificarii stangii din Romania a existat, Ion Iliescu recunoaste ca exista si acum reticenta din partea conducerii PSD cu privire la acest proiect. Iliescu este de parere ca -trebuie sa facem gospodareste-, astfel incat unificarea stangii sa reprezinte o alternativa la guvernarea de dreapta.
-Tatucul- PSD nu a respins posibilitatea ca Polul Social sa se transforme in partid: -Si asta poate sa apara la un moment dat, o formatiune la stanga PSD, orice este posibil-. El a adaugat insa, cu trimitere directa la conducerea PSD, ca -atunci cand te temi nu intri in politica-.
La randul sau, Petre Roman a afirmat ca nu are nevoie de colacul de salvare numit PSD pentru a se reintoarce in prim-planul vietii politice si ca nu a intentionat niciodata sa se inscrie in partidul lui Geoana, ci -sa ne unim, sa facem treaba-. El a adaugat ca unificarea stangii ar duce la obtinerea mai multor mandate in parlament.
Dancu: -PSD nu se afla in faza in care sa faca poluri cu partide care nu exista-
-Stiu ca domnul Ion Iliescu a facut astfel de declaratii imediat ce a pierdut alegerile la congres (Congresul PSD din aprilie 2005, cand Ion Iliescu a pierdut alegerile pentru presedintia partidului in fata lui Mircea Geoana, n.r.). Intre timp, eu stiam ca si-a mai schimbat parerea, pentru ca am impresia ca a inteles ca nu toti cei care te critica iti vor raul-, a explicat senatorul Vasile Dancu raspunsul lui Iliescu.
Cat despre Polul Social pe care Ion Iliescu l-a gandit impreuna cu Petre Roman, presedintele partidului Forta Democrata, Dancu si-a reafirmat impotrivirea. -PSD nu se afla in faza in care sa faca poluri cu partide care nu exista, de care nu a auzit nimeni. Experienta aliantei cu PUR ne face sa nu ne mai jucam de-a polurile cand nu este nevoie-, a continuat senatorul social-democrat. Totusi, el s-a declarat incantat ca si Ion Iliescu a inteles ca trebuie sa se multumeasca deocamdata cu o dezbatere vizavi de constituirea unui pol de stanga. E drept, daca ar fi fost vorba despre un partid care sa aiba cel putin 10-15% din intentiile de vot ale populatiei, Vasile Dancu a recunoscut ca s-ar fi gandit mai bine inainte sa decline propunerea lui Iliescu. Dar pana atunci, -PSD, o formatiune care se invarteste in jurul a 25% din preferintele electoratului, nu intentioneaza sa se alieze cu oameni vechi, care nu mai pot sa spuna nimic despre realitatea viitorului-, a mai declarat pesedistul.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















