Home Actualitate Procuror „ciripitor” la Secu, dat pe mâna anchetatorilor

Procuror „ciripitor” la Secu, dat pe mâna anchetatorilor

DISTRIBUIŢI

Fostul profesor își turna colegii „afemeiați“

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, ieri, organele de anchetă cu privire la falsul în declarații care ar fi fost săvårșit de Teodoru Bostan, procuror în cadrul Parchetului Judecătoriei Buhuși, în legătură cu declarația privind colaborarea cu Securitatea. Sesizarea CSM a fost făcută după ce prin sentința magistraților Tribunalului București, rămasă irevocabilă, publicată în Monitorul Oficial al Romåniei, s-a constatat calitatea procurorului Teodoru Bostan de colaborator al Securității. În declarația autentică dată pe proprie răspundere, procurorul Bostan a menționat faptul că nu a fost agent sau colaborator al organelor de Securitate și nu a făcut poliție politică. Însă, documentele de la Colegiul Național de Studiere a Arhivelor Securității susțin contrariul.

Nume de cod: „Radu Mihai“

Astfel, potrivit actelor, procurorul a fost racolat pentru a da detalii despre profesorii și elevii din Școala Profesională de Textile din Buhuși. Acesta a avut numele conspirativ de „Radu Mihai“ și a dat informații din mediul școlar în perioada 1976-1977, el fiind pedagog la respectiva unitate școlară. Între 1977 și 1978 a fost trecut în categoria rezidenților (n.r. – cei care coordonau mai mulți colaboratori) deoarece, prin funcția de la Grupul Școlar Profesional Buhuși, cea de pedagog, ținea legătura cu elevii din căminul școlar. Printre informațiile furnizate de acesta, conform documentelor aflate la CNSAS, se aflau și „observații“ despre „unele persoane“ pe care nu le-a putut identifica și care, în anumite împrejurări – „în autogară, restaurant sau pe stradă, fac comentarii negative pe marginea hotărårilor partidului și statului nostru și, în mod explicit, pe tema hotărårii de înființare a impozitului pe salariu, unii folosind expresii de genul «cu o månă ne dă și cu alta ne ia»“.

Turnătorii ordinare

După anul 1978, Bostan a devenit informator al postului de Miliție din Blăgești, rolul său fiind, conform acelorași documente, de a informa despre cadrele didactice și elevii din școala generală de acolo. În noua calitate, Bostan relata că „eleva B. L. a primit și a adus la școală o vedere care era semnată la expeditor de o persoană cu nume străin“. Despre un coleg de-al său, Bostan le-a spus ofițerilor cărora le furniza informații că este „afemeiat“ și că „întreține relații cu elevii din cămin“, dar și alte chestiuni ce țin de viața privată a unor alți colegi profesori.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.