În timp ce premierul Ponta se afla în Afganistan spre a îmbărbăta soldații români însoțit (nota bene!) de ambasadorul SUA?óÔé¼?åla București iar președintele Băsescu dădea în SUA primul interviu de după instalarea noului guvern, la București se vota legea Pontantonescu a votului uninominal pur: primul sosit, primul servit. Ceilalți nu mai apucă nimic. PDL care susținea inițial votul pur, a votat împotrivă simțind că învingătorul ia tot – în timp ce dl Hrebenciuc explica avantajele acestei legi pentru toți învinșii:?óÔé¼?å„votul pur avantajează PDL chiar dacă ei nu-și dau seama și dezavantajează partidele așa-zis extremiste sau fistichii, ca Dan Diaconescu“. În privința avantajelor și dezavantajelor acestui vot care elimină o bună parte din opțiunile electoratului, disputele sunt interminabile. Normal era să existe două tururi – dar de fiecare dată cine se simțea pe primul loc prefera să elimine turul al doilea conform ideii că două tururi nu încap într-un singur fotoliu. Tensiunile s-au extins și asupra doamnelor Anastase și Câmpeanu unde prima a constatat „o tulburare psihică“ la a doua. Ca dovadă de ce suflet stă în piepții unei rochii! Nici bărbaților nu le stă bine când insultă darmite femeilor. Dl Antonescu, spre exemplu, este foarte exigent cu alții dar foarte tolerant cu sine: „nu putem fi reprezentați de acest comportament mârlănesc al președintelui“ – a zis jumătatea politică a dlui Ponta, care la rându-i a fost întrerupt de reprezentanții societății civile pe când susținea votul uninominal dur:?óÔé¼?å„vrem democrație, asta-i măgărie“. Marea măgărie este însă că de bine ce electoratul a votat reducerea numărului de parlamentari la 300, legea copiloților USL l-a mărit cu cel puțin zece bucăți deși, între timp potrivit recensământului, populația țării a mai scăzut. Asta e chiar bătaie de joc! USL are tupeul să ceară votul populației după ce i-a sfidat votul anterior, mărind numărul aleșilor. Ăsta da, comportament mârlănesc în care, spre deosebire de dl Băsescu care a stat cu spatele la indecențele dlui Marga, liderii USL au întors spatele întregului electorat, ba s-au mai și dezgolit. În consecință, văzând că nu se poate bizui pe copiloții USL, România va cumpăra 5 avioane spion fără pilot. Nu de alta, dar când e soare, copiloții deturnează avionul iar când plouă bacovian, piloții grei se prăbușesc. Vești bune de peste ocean! SUA încep să iasă din criză: cică durata medie a unui act sexual este 42 de minute. Nu vă grăbiți să emigrați: e inclusă și cina romantică.
Tia ?ê?£erbănescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















