
Planul Budapestei de a ajuta campania electorală a PCM la Odorheiu Secuiesc și de a „băga mortul în casa” României, la propriu, este pe cale să eșueze. MAE a precizat ieri că a comunicat deja părții ungare poziția autorităților române, respectiv dezacordul față de reînhumarea lui Nyir?àÔÇÿ József în România. "MAE a comunicat deja părții ungare poziția autorităților române, respectiv dezacordul față de reînhumarea lui Nyir?àÔÇÿ József în România. Partea română a arătat că activitatea politică a lui Nyir?àÔÇÿ József din perioada 1941-1945 indică o atitudine de extremă dreaptă, anti-semită și de colaborare cu un regim fascist. De altfel, și în demersurile efectuate de o serie de organizații din România și din străinătate, au fost transmise mesaje clare privind dezacordul față de astfel de manifestări", se arată într-un răspuns al MAE la solicitarea Mediafax. Președintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, a declarat ieri că speră să nu se politizeze reînhumarea scriitorului Nyiro Jozsef la Odorheiu Secuiesc și că "mica fricțiune diplomatică" dintre România și Ungaria se va rezolva, astfel încât "să nu se ajungă la un conflict". Asta în condițiile în care această acțiune este din spart una politică a Partidului Civic Maghiar (PCM) care se ocupă direct de această tentativă de reînhumare. Președintele PPMT, Toro T. Tibor, fostul cărător de geantă a extremistului Laszlo Tokes a declarat, ieri, într-o conferință de presă la Târgu Mureș, că Nyiro Jozsef este un scriitor însemnat al literaturii maghiare și "o personalitate la care secuii țin", astfel încâi i se pare normal ca acesta să fie reînhumat la Odorheiu Secuiesc, în 27 mai. Toro a adăugat că nu i se pare foarte normal să fie politizat acest caz și și-a exprimat speranța ca "personalitățile politice maghiare din secuime să nu abuzeze de acest eveniment".
Ambiguități politice
La observația că președintele PCM, Szasz Jeno, este organizator al evenimentului, Toro a răspuns că tocmai din partea lui crede că ar "trebui să se dea dovadă de decență". Toro a arătat că, din câte știe el, inițiativa reînhumării lui Nyiro nu a avut intenția de a se suprapune perioadei de campanie electorală, pentru că decizia a fost luată în momentul când în România se preconizau "alegeri duble în toamnă". "Eu nu știu care sunt atribuțiile autorităților aici, deci dacă are sau nu are Ministerul Afacerilor Externe dreptul de a interzice așa ceva. O mică fricțiune diplomatică există între România și Ungaria și nu este bine, pentru că avem un parteneriat strategic care este important pentru noi, pentru cele două țări. Deci eu am speranța că se va rezolva în mod normal și această fricțiune diplomatică, să nu se ajungă la un conflict, pentru că sunt o serie de alte probleme care ne leagă, care sunt comune, nu neapărat legate de comunitatea maghiară din România, ci o serie de interese comune strategice între România și Ungaria, în cadrul UE, în cadrul NATO, aspecte geopolitice. Avem mult mai multe motive să conlucrăm cele două țări, decât să ne certăm pe marginea unui asemenea caz", a spus Toro. Întrebat despre faptul că la evenimentul de la Odorheiu Secuiesc este anunțată prezența președintelui Parlamentului Ungariei, Kover Laszlo (FIDESZ), Toro a spus că acesta deține calitatea de președinte de onoare al PCM și are dreptul, "ca și persoană', "să-și susțină partidul al cărui președinte de onoare este". Cu alte cuvinte, a admis că este o acțiune politică, una chiar sprijinită de la Budapesta, motiv pentru care România are toate drepturile de a se opune unor astfel de inițiative.
Mădălin Necșuțu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















