Potrivit evidentelor prezentate ieri de catre purtatorul de cuvant al guvernului, Oana Marinescu, la finalul sedintei Comandamentului de combatere a gripei aviare, numarul focarelor de gripa aviara a crescut la 121, alte cinci suspiciuni fiind descoperite in judetele Prahova, Arges si Bacau.
Dupa sedinta sustinuta ieri de catre Comandamentul de combatere a gripei aviare, autoritatile s-au declarat optimiste in privinta evolutiei situatiei gripei aviare la nivel national, in pofida celor cinci focare de gripa aviara nou-aparute: trei in judetul Prahova si cate unul in judetele Arges si Bacau. Astfel, in baza datelor prezentate ieri de catre Autoritatea Nationala Sanitar-Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Oana Marinescu a prezentat concluzia conform careia se confirma tendinta de scadere a ritmului de infectare.
Vizita expertilor europeni
In ceea ce priveste masurile pe care autoritatile le iau in continuare pentru combaterea gripei aviare, medicii veterinari acorda o atentie speciala judetelor Brasov si Prahova, unde au venit 44 de medici din alte judete pentru a intari activitatea ANSVSA. De asemenea, zilele urmatoare, in Romania vor veni si experti europeni in domeniu, a caror vizita va avea un dublu scop. -In aceasta saptamana urmeaza sa vina in Romania si expertii de la Directia Generala pentru Sanatate Publica si Protectia Consumatorului in cadrul Comisiei Europene, pentru a vedea exact ce s-a facut pana acum si pentru a lua parte la efortul autoritatilor romane de gestionare a valului de gripa aviara-, a declarat purtatorul de cuvant al guvernului.
Tot in sedinta de ieri, reprezentantul ANSVSA a anuntat ca au inceput deja controalele suplimentare in judetele Prahova si Brasov, asa incat sa poata fi stabilite locatiile in care a ajuns gunoiul de grajd de la Codlea. De asemenea, 64 de primari au fost amendati si 207 tone de carne de pasare provenind de la Aviprod a fost distruse, in urma constatarii ca fusese infectata cu virusul gripei aviare.
O alta masura luata de catre reprezentantii ANSVSA, in colaborare cu cei ai Autoritatii pentru Protectia Consumatorilor, a fost verificarea agentilor economici care comercializeaza carne de pasare. In urma controalelor efectuate la cele 125 de unitati comerciale, la 65 dintre acestea au fost constatate nereguli, sanctionate cu oprirea temporara sau definitiva a comercializarii carnii si amenzi.
Prezentarea situatiei concrete la Bruxelles
Un alt punct al sedintei Comandamentului de combatere a gripei aviare l-a costituit reprezentarea Romaniei la reuniunea Comitetului veterinar permanent pentru sanatate animala de la Bruxelles, desfasurata astazi. In acest sens, premierul Calin Popescu Tariceanu le-a cerut expertilor din cadrul ANSVSA, al Ministerului Integrarii, al Ministerului Afacerilor Externe si Ministerului Agriculturii sa aiba o sedinta pregatitoare, asa incat echipa prezenta azi la Bruxelles sa poata avea un mandat cat mai bine formulat si o prezentare cat mai coerenta. -Romania va putea sa prezinte, in reuniunea de maine a acestui comitet, o situatie completa asupra evolutiei gripei aviare in ultimele saptamani si asupra masurilor care au fost luate de autoritati pana acum si care continua sa fie luate de acum incolo-, a afirmat Oana Marinescu.
De asemenea, pentru o comunicare cat mai fluenta intre Romania si partenerii externi, Tariceanu a solicitat infiintarea unui grup permanent format din reprezentantii mai multor ministere, al carui rol va fi acela de a tine legatura cu organizatiile internationale.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















