Premierul Adrian Nastase a anuntat ca Executivul intentioneaza sa negocieze cu echipa FMI reducerea cotei minime de impozit pe venit de 18% (cat este in prezent) la un nivel care va fi stabilit ulterior. Aceasta masura va fi compensata prin cresterea cotei maximale de impozitare a impozitului pe venit. Practic, va fi vorba de o reechilibrare a impozitarii cu un puternic substrat -popular-. Premierul Nastase a precizat ca de aceasta masura, menita sa reduca nivelul obligatiilor fiscale pentru persoanele cu venituri scazute, vor beneficia aproximativ 2,3 milioane de salariati. Intentia Guvernului este laudabila, insa ramane de vazut daca Fondul Monetar International (FMI) va fi de acord cu aceasta. In acest sens, Nastase apreciaza ca -exista multa flexibilitate si intelegere din partea FMI pentru acest gen de probleme cu care ne confruntam-. De partea cealalta, analistii economici sunt mai circumspecti, subliniind faptul ca oficialii Fondului nu sunt tocmai incantati de aceasta metoda -haiduceasca-, de a lua mai mult de la cei bogati si putini, in speranta ca cei multi si saraci vor avea mai putine dari catre stat. -Este de laudat intentia Guvernului de a reduce cota minima a impozitului pe venit. Insa nu sunt sigur ca FMI va fi de acord. Guvernul va trebui sa puna pe masa tratativelor solutia care sa suporte acest efort bugetar. Daca Executivul va gasi surse alternative care sa aduca bani la buget, nu vor fi probleme. Daca nu, sunt sanse minime ca FMI sa accepte-, sustine analistul economic Ilie Sarbanescu. De cealalta parte, va fi favorizata o -chichita- contabila in cazul celor cu salarii mari. Asa cum se mai practica pe la casele mari, salariile de baza brute (pe hartie) vor fi trecute la un nivel minim (prin aceasta, impozitele catre stat vor fi mici), diferentele fiind suportate de companii la negru. Practic, vor inflori asa-numitele remuneratii pe drepturi de autor, sporuri cu diferite ocazii etc.
Optiune clara pentru microintreprinderi
Executivul mai are in plan sa ofere microintreprinderilor posibilitatea de a opta, in primii trei ani de la data infiintarii, pentru plata taxei pe profit sau a taxei pe cifra de afaceri. Cu siguranta, majoritatea firmelor vor opta pentru prima situatie, deoarece cu aceasta ecuatie se poate jongla mult mai usor. Vom intalni numeroase situatii cand, pentru doi ani consecutivi, o firma va declara profit zero, tocmai petru a se sustrage platii impozitelor catre stat. Abia in al treilea an, aceasta in cel mai bun caz, va declara un profit mic, insa numai pentru a nu intra in faliment. O alta inovatie -a la Nastase- este determinata de introducerea asa-numitei -apobari tacite-. -Vom introduce aprobarea tacita si vom considera ca, in cazul in care nu s-a formulat un raspuns intr-un anumit interval de timp, s-a acceptat solicitarea respectiva si s-a acordat aprobarea, eliminand astfel efectele provocate de lipsa unui raspuns din partea autoritatilor-, sustine Adrian Nastase. In acest moment, nu este foarte clar care va fi forma acestui nou -sistem-. Cert este ca, deja, ideea -aprobarii tacite- ridica intrebari, iar unii dintre analisti o considera o noua ispita la luarea de mita a functionarului roman. Practic, se va ajunge la situatia in care un intreprinzator care doreste o aprobare sau autorizatie sa exercite anumite presiuni ca respectivul functionar sa -inchida ochii- pana la termenul de prescriptie, evitand astfel un eventual raspuns nefavorabil.
Repartitie echitabila a costurilor sociale
In cadrul sedintei de la Snagov, membrii Guvernului au analizat si masurile care trebuie adoptate pentru a asigura o repatitie echitabila a costurilor sociale impuse de derularea reformei economice, pentru a permite protejarea populatiei sarace din Romania. In opinia lui Nastase, tarifele stabilite pentru energia termica si electrica au crescut, in ultimii ani, intr-un mod -exagerat-, de peste 20 de ori, punand cetatenii in imposibilitatea de a mai achita facturile de intretinere a locuintei. -In conditiile in care Termoelectrica recupereaza putin din banii cheltuiti pentru combustibil, nu putem face investitii in domeniul energetic-, a continuat Nastase, precizand ca Executivul va analiza, in urmatoarele zece zile, o strategie energetica la nivel national. Strategia va avea in vedere imbunatatirea randamentului centralelor termo, accelerarea privatizarii centralelor hidro-energetice, precum si angajarea lucrarilor pentru unitatile III si IV ale Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavoda. Nastase considera ca autoritatile locale trebuie sa sprijine aplicarea unor proiecte in ceea ce priveste serviciile comunitare de apa, gaze si energie termica.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















