Home Economic-Financiar Partenerii de afaceri ai SIDEX incep sa concedieze angajatii

Partenerii de afaceri ai SIDEX incep sa concedieze angajatii

DISTRIBUIŢI

– De luni, angajatii societatii de constructii au inceput sa treaca in rezerva – Cei 3.000 de oameni ajunsi pe drumuri vor beneficia de somaj, plus eventuale plati compensatorii din fondurile RICOP – In fiecare zi, 300 din fostii salariati ai ICMRSG isi vor ridica carnetele de someri de la Agentia de Somaj


Situatia celor 3.000 de salariati ai ICMRSG ajunsi in imposibilitatea de a-si pastra locul de munca a devenit tragica la inceputul acestei saptamani. Desi spectrul disponibilizarii colective planeaza de cateva saptamani prin ograda celei mai mari societati de constructii din Galati, oamenii au inceput sa simta abia de luni, 21 ianuarie, ca vechile slujbe vor deveni amintire. In urma discutiilor dintre conducerea Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Galati, patronatul si sindicatul de la ICMRSG, s-a stabilit ca institutia sa-si prelungeasca programul de lucru cu publicul, in asa fel, incat cei mai recenti disponibilizati ai urbei sa nu se inghesuie pentru a beneficia de asistenta necesara. -Oamenii de la ICMRSG au inceput sa fie trimisi in somaj tehnic. Am stabilit un mod de lucru acceptabil, adica ei vor veni la sediul nostru dupa orele de lucru cu publicul. Este vorba, in total, de 3.000 de oameni din cei aproape 4.000, cat are societatea. O parte din ei vor beneficia de plati compensatorii prin Programul RICOP, dar asta depinde de sindicat si de patronat. La toti li se intocmesc la ICMRSG dosarele si 300 de salariati vor veni in fiecare zi la sediul AJOFM pentru a-si lua carnetul de somaj. Vor primi chiar un biletel cu ziua si ora cand trebuie sa se prezinte, ne-a declarat directorul executiv al AJOFM, Emilia Manon Cristoloveanu.

ICMRSG datoreaza sute de miliarde de lei in contul drepturilor salariatilor

Dupa radierea debitelor -ISPAT-SIDEX- din contabilitatea Casei Judetene de Pensii (CJPAS) si AJOFM, ICMRSG a ramas datornicul de capatai al urbei la bugetul asigurarilor sociale de stat si la bugetul Fondului pentru plata ajutorului de somaj. Astfel, intreprinderea de constructii datora CJPAS Galati la 31 decembrie 2001 nu mai putin de 333,9 miliarde de lei dintr-un sold debitor total de 1.828 miliarde de lei. La Fondul de somaj, restantele la zi se cifreaza la 33,7 miliarde de lei, din care 5,44 miliarde de lei reprezinta contributia de 5% datorata de angajator, iar restul majorari si penalitati de intarziere. Practic, ICMRSG datoreaza aproximativ o cincime din totalul debitelor inregistrate in judet, atat la bugetul asigurarilor sociale de stat, cat si la Fondul de somaj. -Noi vrem sa-i ajutam la intocmirea dosarului de esalonare a platilor. Ei nu pot fi scutiti de debite si majorari, dar pot obtine aceasta esalonare. In decembrie 2001, ei au platit o parte din bani-, a mai adaugat Manon Cristoloveanu.

Cu ochii pe ISPAT-SIDEX

Reprezentantii autoritatilor statului, ai patronatelor si sindicatelor, ca si ai institutiilor descentralizate din subordinea Ministerului Muncii cauta solutii pentru dezamorsarea bombelor sociale aparute in oras. In ceea ce priveste situatia particulara a ICMRSG, programul de restructurare va trebui intocmit pana pe 8 februarie, cand acesta se va afla pe ordinea de zi a AGA Extraordinara convocata la societate. Intre timp, cei 3.000 de salariati intrati in somaj tehnic ar urma sa beneficieze de ajutor de somaj, plus o contributie din partea societatii care sa completeze veniturile disponibilizatilor pana la valoarea de 75% din salariu. Gradul de acordare a compensatiilor banesti prin Programul RICOP va putea fi cunoscut doar dupa AGA din 8 februarie.

Presedintele CN Metal, Viorel Beltic, sustine insa ca programul de restructurare de la ICMRSG este pus sub semnul intrebarii deoarece, pana acum, ISPAT-SIDEX nu si-a intocmit inca un buget de venituri si cheltuieli. -ISPAT-SIDEX nu si-a facut planul de investitii pe 2002. Se spune ca SIDEX va investi 42 milioane de dolari, dar nu se stie destinatia banilor. Nu exista un plan de investitii din care sa rezulte costul de incarcare cu manopera, respectiv cheltuielile facute cu forta de munca vie. O solutie pentru ca disponibilizatilor sa li se asigure totusi un loc de munca ar fi obtinerea unor comenzi de la alte societati-, ne-a declarat Viorel Beltic. Una dintre modalitatile de a ajuta ICMRSG sa depaseasca perioada grea in care se afla ar fi si contractarea unui segment din lucrarile de constructie a Garii CFR. Firma din Focsani care a obtinut lucrarea de la Ministerul Transporturilor are deja subcontractate la unele societati locale anumite parti din constructia si finisarea noii incinte.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.