Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la o întâlnire cu reprezentanții diasporei românești de la Paris, că nici el nu-și dorea aducerea PSD la guvernare, dar că a fost nevoit să facă lucrul acesta în contextul crizei economice, care cerea un guvern cu largă susținere. „Cred că, prin soluția politică pe care am găsit-o în luna decembrie, pe mulți dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Să știți că m-am dezamăgit și pe mine însumi“, a declarat șeful statului în capitala Franței, țară unde președintele a început marți o vizită oficială. „Am preferat să sacrific crezurile mele, decât să sacrific România, împingând-o în instabilitate politică“, a mai adăugat Băsescu.
Reprezentanții comunității, nemulțumiți
În ciuda explicațiilor oferite, unii dintre românii stabiliți în Franța și-au vociferat nemulțumirea față de asocierea dintre un partid de dreapta, precum PD-L, și PSD, pe care ei îl consideră moștenitorul Partidului Comunist.
Traian Băsescu a ținut totuși să liniștească diaspora tradițional anticomunistă, afirmând că doar cam 5% din actualul Parlament este alcătuit din foștii activiști ai PCR. Mai mult, președintele le-a mai dat subtil o rază de speranță antipesediștilor de la Paris, sugerând că ia în calcul și scoaterea PSD de la guvernare. „Doamnă, să vedem, dar să scăpăm de criza asta. Să scap de criza asta“, a spus Băsescu unei femei din public care critica alianța cu social-democrații.
Pesediștii, iritați
„Declarația lui Băsescu despre dezamăgirea aducerii PSD la guvernare este una conjuncturală, a vrut doar să facă pe plac unui grup de susținători“, a afirmat în replică președintele PSD, Mircea Geoană.
„Aceste declarații creează o senzație de instabilitate politică“, a completat liderul social-democrat, care e cotat în sondajele pentru alegerile prezidențiale ca ocupând locul al doilea după Băsescu, cu circa 20 de procente mai puțin.
„Dacă mă asculta pe mine, care am fost împotriva acestei formule de guvernare, poate că nu s-ar fi dezamăgit atât de tare“, a declarat ironic și fostul premier Adrian Năstase.
Actualul premier, liderul PD-L Emil Boc, s-a arătat însă împăcat cu alianța cu PSD: „Asta ne-au dat românii, asta avem“. În Parlament, Anghel Stanciu de la PSD, Mădălin Voicu, recent exclus de la social-democrați, și liberalul Eugen Nicolăescu au criticat, la rândul lor, declarațiile lui Băsescu referitoare la activiștii PCR din Legislativ și i-au replicat acestuia că și el a fost membru.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















