Home În Lume Syriza, partidul radical de stânga, conduce în sondajele din Grecia

Syriza, partidul radical de stânga, conduce în sondajele din Grecia

DISTRIBUIŢI

Partidul radical de stânga Syriza conduce în pre­ferințele electoratului din Grecia înaintea alegerilor din 17 iunie, potrivit unui sondaj de opinie publicat ieri, fiind urmat de Noua Democrație, partidul pro-austeritate.
Noua rundă de alegeri parlamentare ar putea de­ter­mina dacă Grecia rămâ­ne în zona euro. Dacă ale­gerile ar avea loc acum, Syriza ar obține 30%, Noua Demo­crație 26,5% în timp de PASOK (socialiști, pro-austeritate) doar 12,5%.
Celălalt partid radical, Zori de Aur (extrema dreaptă), este cotat cu 4,5% din pre­ferințe. Săptămâna trecută, un sondaj de opinie întoc­mit de același institut pentru revista Epikaira arată o susținere de 28,5% pentru Syriza, în timp ce Noua De­mocrație a rămas la 26%. Ulterior, Noua Democrație a condus în preferințe pentru sondajele ce au urmat. Lide­rul Syriza a declarat săptămâna trecută că Gre­cia va rămâne în Zona Euro dacă partidul sau câștigă alege­rile. "Votul pentru noi în ale­geri nu înseamnă că vom ieși din Zona Euro. Din contra, vom păstra euro", a de­cla­rat Alexis Tsipras în ca­drul unei conferințe de presă susținute împreuna cu oficiali ai stângii radicale din Germa­nia. Pe de altă parte, un alt sondaj publicat tot ieri, pentru Mega TV, arata Noua Democrație in frunte, cu 23,4% din preferințe, față de Syriza, cu 22,1%. Socia­liștii de la PASOK se afla pe locul trei, cu 13,5%, în sondajul GPO.

Olga Dumitrescu

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.