Procedurile pentru plasarea minorilor cu handicap in grija asistentilor maternali specializati dureaza cateva luni de zile, cu toate ca legislatia in domeniu prevede un termen de numai 10 zile. Acest lucru se datoreaza numarului mic al completelor de judecata de profil, situatia afectand atat copilul institutionalizat, cat si asistentul maternal care nu isi poate primi salariul. Termenele de redactare si comunicare a sentintelor care privesc cauzele cu minori se dau cu intarziere si pentru ca nu pot fi identificati parintii copiilor.
Criza completelor de judecata de profil afecteaza nu numai luarea in plasament a copiilor cu handicap, dar si procesele de adoptie, cu atat mai mult cu cat judecatorii din tribunalele pentru familie si minori nu au beneficiat de cursuri de instruire. In plus, cazurile privind adoptiile si plasamentele copiilor trec prin mai multe complete de judecata, dar nici nu au prioritate in pronuntarea si redactarea sentintelor.
Specializare la locul de munca
Fiecare din completele de judecata solicita directiilor pentru protectia copilului noi documente, ingreunand astfel munca autoritatilor. Surse din cadrul directiilor sustin ca una din cauzele intarzierii solutionarii problemei este si faptul ca repartizarea dosarelor in cadrul diferitelor sectii are loc dupa cel putin trei saptamani de la depunerea documentatiei la tribunal. In primul rand se solutioneaza recursurile, apelurile, partajele sau divorturile, iar la final sunt preluate cazurile privind plasamentul si adoptia copiilor.
Seful Oficiului Roman pentru Adoptii (ORA), Theodora Bertzi (foto), a afirmat ca din cei aproximativ 40 de judecatori specializati din Bucuresti, nici unul nu ocupa exlusiv de aceste dosare, iar la nivel national, acestia s-au specializat la locul de munca, neexistand cursuri de instruire.
Potrivit autoritatilor termenele de redactare si comunicare a sentintelor ajung la cateva luni, chiar daca in Legea 272/2004 privind drepturile copilului este stipulat un termen de 10 zile. Amanarea termenelor este cauzata si de imposibilitatea de a identifica si determina parintii minorilor sa se prezinte in fata completului de judecata. Legislatia in vigoare prevede ca plasamentul copilului se poate face numai cu acordul parintilor.
Asistentii maternali, in concediu fara plata
In tot acest timp copiii raman in centre, ceea ce le afecteaza dezvoltarea psihica si fizica. Pe de alta parte, asistentii maternali care urmeaza sa ia in plasament minorii nu isi pot primi salariile prevazute prin lege deoarece nu figureaza ca fiind incadrati in munca. In majoritatea situatiilor, asistentii maternali sunt nevoiti sa intre in concediu fara plata sau somaj pana primesc oficial pronuntarea hotararii judecatoresti pentru a putea lua copiii acasa.
Situatia este cu atat mai grava cu cat plasarea unui copil cu handicap in grija unui asistent maternal profesionist se realizeaza cu dificultate, mai ales pentru ca nu exista motivatii financiare. Asistentul maternal care ia in plasament un copil cu dizabilitati primeste un salariu cu doar 15 % mai mare decat cei care se ocupa de un copil normal.
Reprezentantii ORA au declarat ca exista discutii cu cei din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pentru includerea a unor studii post-universitare specializate pe acest segment pentru judecatori.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















