Home Actualitate Accidentul de la pasajul Băneasa, în vizorul ITM și al procurorilor

Accidentul de la pasajul Băneasa, în vizorul ITM și al procurorilor

DISTRIBUIŢI

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) al municipiului București a sistat, în urma controlului desfășurat, lucrările la Pasajul Băneasa pånă la remedierea deficiențelor, după cum a declarat inspectorul-șef Constantin Bujor. Potrivit acestuia, cea mai mare deficiență a fost sprijinirea necorespunzătoare a malurilor. El a precizat că ITM București a solicitat documente antreprenorului și constructorilor și așteaptă ca acestea să fie aduse la sediul Inspectoratului în această dimineață. Pe de altă parte, și procurorii verifică împrejurările în care a avut loc accidentul de muncă de la pasajul Băneasa, dosarul fiind în faza actelor premergătoare. Astfel, anchetatorii fac cercetări sub aspectul săvårșirii infracțiunilor prevăzute de articolul 178 din Codul Penal, adică ucidere din culpă, precum și sub aspectul săvårșirii infracțiunilor prevăzute de articolele 37 și 38 din Legea 319/2006 a securității și siguranței în muncă. Trei muncitori au murit, după ce un mal de pămånt de la pasajul Băneasa, unde lucrau, a căzut peste ei, vineri seară.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.